Tissot și răsăritul

watchshopEra tânăr, elegant, frumos și avea o privire nemaipomenită. Îl plăcea nespus de mult, deși nu îl mai văzuse niciodată. El stătea la două mese depărtare de ea, își bea cafeaua liniștit și privea marea care era peste măsură de agitată. Nu părea a fi în vacanță, mai de grabă avea o întâlnire de afaceri, căci era îmbrăcat în pantaloni eleganți, o cămașă modernă cu niște dungulițe de culoarea frunzelor fragede, o pereche de pantofi din piele de culoarea cognacului și un ceas Tissot nemaipomenit de frumos. Era în jur de cinci dimineața, însă pe chipul lui nu se vedea nici măcar un dram de oboseală, era senin, iar ochii lui de un albastru cristalin priveau marea de parcă era îndrăgostit de ea. Din când în când se uita la ceas, dar nu dădea semne că s-ar grăbi. Pentru ea marea păli când îl observă pe el. De fapt până la el, ceasul lui îi atrase atenția, căci și ea la rândul ei purta tot un ceas Tissot și simțea că ceasurile lor erau jumătățile aceluiași întreg. Pe loc se gândi că ideea de a-l cunoaște pe el nu era deloc întâmplătoare. Era singură de prea mult timp. Își aștepta sufletul pereche de prea mult timp. Și nu i se părea deloc o coincidență faptul că erau în același restaurant pe malul mării, că el purta un Ceas Tissot pentru EL și că ea purta un Ceas Tissot pentru EA. Niciodată nu crezuse în coincidențe, dar credea în destin, iar situația de față părea a fi mâna destinului.

Tissot

       Se îndrăgosti de el încă dinainte de a-l cunoaște. Părea un bărbat puternic și șarmant, dar oare aștepta pe cineva de se tot uita la ceas? Oare se grăbea să ajungă undeva? Oare acasă îl aștepta o femeie frumoasă? Oare era căsătorit? Oare… oare… oare? În mintea ei o mulțime de întrebări se înghesuiau furându-i liniștea și calmul dimineții. Voia să vorbească cu el, voia să îl cucerească, dar el nu părea să o observe, era prea vrăjit de mare și prea puțin atent la tot ce se petrecea în jur. Minutele treceau și ea continua să îl privească fără să aibă curajul de a-i adresa vreun cuvânt. Ar fi putut pleca ca și cum nu îl văzuse niciodată, dar știa că dacă ar fi plecat, nu l-ar fi putut uita niciodată și-ar fi rămas cu regretul că nu schimbase nici măcar o vorbă cu el. Așa că se ridică de la masa ei, trecu pe lângă ceilalți oameni din restaurant și se opri în dreptul lui, uimindu-l.

Tissot1

 – Bună, îmi cer scuze că te deranjez, dar am o mare curiozitate! Îi spuse ea plină de curaj.

– Spune, te rog! Îi zise el, făcându-i semn să se așeze.

– Care este cea mai plăcută ora a zilei pentru tine? Îl întrebă ea.

– Acum! Dimineața! Îi răspunse el.

– De ce dimineața? Îl întrebă ea.

– Pentru că iubesc răsăritul. Îi mărturisi el.

– Nu m-aș fi gândit vreodată. Îi spuse ea surprinsă.

– Locuiesc aici, în Constanța, și aproape în fiecare dimineață vin să văd răsăritul, fie vară, toamnă, iarnă sau primăvară. Niciodată nu mă satur de el, diminețile mele nu sunt la fel când nu vin să văd răsăritul. Îi spuse el.

– Și aici vii în fiecare dimineață? Întrebă ea.

– Nu, uneori mă duc pe plajă, alteori vin aici sau mă duc la terasele din apropiere. Îi spuse el.

– Să înțeleg că nu aștepți pe nimeni? Întrebă ea într-un acces de curiozitate.

– Ba da, aștept răsăritul! La 5:38 soarele va ieși din mare, puțin câte puțin. Îi mărturisi el.

– Și eu care credeam că te grăbești să ajungi la o întâlnire. Îi spuse ea.

– În această dimineață se pare că mă întâlnesc cu tine, cu soarele și cu mare. Pare a fi o dimineață perfectă. Pe tine ce vânt te aduce pe aici, draga mea? O întrebă el, la fel de curios.

– Marea, tu și ceasul tău Tissot! Datorită ceasului tău te-am remarcat. Îi spuse cu sinceritate ea.

– Să înțeleg că fără ceas nu aș mai fi același? O întrebă el încercând să o provoace.

– Ba da, numai că eu ador ceasurile Tissot, port și eu unul, după cum vezi, și mi s-a părut nemaipomenit să întâlnesc un bărbat căruia îi place aceeași marcă de ceasuri ca și mie. Îi spuse ea zâmbind.

– Într-adevăr, porți și tu unul la fel, este jumătatea feminină a ceasului meu. Îi spuse el.

– Așa este… ești de acord să privim răsăritul împreună? Îl întrebă ea cu inima strânsă, temându-se de un refuz.

– Sigur, tu vei întregi momentul! Îi spuse el în cel mai sincer și seducător mod.

– Și eu tot răsăritul îl așteptam… și pe tine.

– Crezi că eu sunt jumătatea sufletului tău? O întrebă el.

– Nu știu, dar dacă ești de acord, vreau să aflăm împreună. Îi spuse ea luându-l de mână și zâmbindu-i cu drag.

logo

Acest articol a fost publicat în Concursuri și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s