Mancati miel? Nu mai mancati!

Vine Paștele… v-ați pregătit, dragii mei? Vă ajutați mamele la preparatul bucatelor? Aș tinde să cred că nu. Adolescenții nu prea își ajută mamele la mâncare sau curățenie. Adolescența e de vină, este o perioadă în care vă e silă de orice efort, știu. Și eu am trecut prin asta și ce scandal aveam cu mama. Dar cred că n-ar strica să le oferiți o mână de ajutor.

Sunt tare curioasă ce pregătesc mamele voastre de mâncare, în afară de ouă roșii, drob și… friptură de miel, borș de miel și ce-o mai fi? Eu una nu mănânc miel sau ied, nu mi-a plăcut niciodată. Mi se pare că are un gust foarte pregnant și nu pot să mănânc. Dar știți, mi-e și milă. Când eram mică, ai mei mâncau miel și au adus acasă unul atât de frumos, perfect alb, inocent ca un copil. Și nu pot să uit ce lăcrămioare avea în ochi. Am plecat de acasă, n-am vrut să fiu acolo și să aud cum țipă mielul. Credeți-mă, la tăiere țipă ca un copil. Până și Papa Francisc a spus să nu mâncăm miel de Paște, iată declarația lui: „Printre cele mai vechi comunități creștine, mielul a fost reprezentat pe umerii păstorului și simbolizează sufletul salvat de Hristos. Uciderea lui de Paște nu are nicio bază în tradiția creștină, ci mai degrabă își are rădăcinile în Vechiul Testament. Este un ritual sângeros, în contradicție puternică cu conceptul Învierii, care aduce cu sine reînnoirea de credință și speranță. Este un ritual ce nu este necesar într-o societate ca a noastră, deja cufundată în violență și moarte, care servește doar pentru a satisface interesele industriei alimentare.”

Așadar mielul nu mai este un simbol al credinței creștine. Sinceră să fiu și mie mi se părea curios, cum să omori mielul, dacă el trebuie să învie?! Este într-adevăr o contradicție. Și nu, nu sunt o fanatică, mănânc pui, porc, vită, dar nu-mi place carnea de miel și cred că este singurul animal de care chiar mi-e milă. Și dacă tot vine Paștele, am spus să vă informez, să NU mai credeți că mielul TREBUIE sacrificat de Paște, nu este nimic creștin în acest ritual. Tradiție da, este, dar nu obicei religios. Dar sunt curioasă, vouă vă place carnea de miel?

Și ca să încheiem într-o notă amuzantă, vă las fotografia de mai jos! Încă nu vă spun Paște fericit, este încă devreme… astăzi Iisus este în grădina Ghetsimani, urmează să fie vândut pentru 30 de arginți. 😦

1557702_688057477920662_8541401041907235269_n

 

Sursa declaratiei lui Papa Francisc este site-ul obiectiv.ro

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Despre adolescenți și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Mancati miel? Nu mai mancati!

  1. Pingback: Hai sa ne jucam de-a scoala! | Andreea Sedna

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s