Dansul, cea mai efervescenta activitate

       Dincolo de orice inhibiție se află dansul. Cred că nimic nu îți conferă o stare de bine, mai mult decât o poate face dansul. În viața mea, am trecut prin tot felul de activități, doar pentru a-mi recâștiga acel echilibru fizic, psihic și emoțional. Se spune că sportul eliberează hormonul fericirii. Dincolo de oboseala acută, se află starea aceea fenomenală pe care toți o simțim atunci când facem mișcare. Am făcut masaj, am mers la sală, am mers la înnot, ce n-am facut numai pentru a mă simți bine în pielea mea. Dar parcă oricât mă străduiam… nimic nu îmi era pe plac. Oriunde mă duceam, muzica era ca un dulce fundal. Și în loc să înnot sau să țopăi pe bicicleta de la sală, mie îmi venea să dansez. Atunci am avut revelația vieții mele… atunci mi-am dat seama că mie îmi trebuie dans, nu sport. Bine, știu, și dansul este un sport, dar parcă nu la fel de dur ca alte sporturi. Și oricum nu aveam de gând să fac din dans o performanță, ci îmi doream să învăț să dansez cât mai multe dansuri, să mă mențin în formă și să-mi recâșitg zâmbetul. Un zâmbet care să mă țină pe toată durata zilei.

     Așa m-am decis să urmez programul step by step dance Bucuresti. Exact, am luat dansul pas cu pas, de la profunzimile sale filosofice, până la a simți acea energie debordantă pe care numai dansul o poate oferi. Trebuie să recunosc, îmi era teamă de eșec, teama de eșec mă paraliza. Mă gândeam că mă voi face de râs, știam și eu că nu sunt deloc o somitate în ale dansului. Îmi era frică de ceilalți cursanți, mă gândeam că vor râde de mine. Dar nu a fost deloc așa. Cu toții am început pe picior de egalitate, toți eram începători și toți ne-am făcut de râs într-o mică sau mare măsură. Dar era amuzant. Și stau și mă gândesc… avem de învățat de la cei mici. Am văzut la această școală de dans o mulțime de copii dezinvolți, copii neatinși de teama de eșec, și parcă îi invidiam. Parcă îmi doream să fiu și eu din nou copil.

Latino Dance

        În primul rând am învățat să îmi educ mișcările corporale astfel încât să nu mai par o caraghioasă care se chinuie să dea din șolduri. Am învățat că dansul menține corpul în formă și-i conferă o alură mult mai sexy și mai feminină; și astfel interesul pentru dans s-a păstrat viu. Trebuie să recunosc, am avut parte și de o instructoare de dans care a știut să nască în noi plăcerea pentru dans. Așa am conștientizat că în fond, dansul a fost pentru mine o modalitate de a-mi schimba viața, gândirea, o modalitate de autotransformare. Pentru că da, îmi doream să fiu un om mai bun, un om care se prețuiește și se iubește cu toate defectele sale.

         Pe perioada cursului am trecut prin toate etapele învățării ale dansului, sinceră să fiu, nicio clipă nu m-am gândit să renunț, deși au fost mulți care au făcut-o, eu nu, mie îmi place dansul. Am învățat să îmi dozez energia fizică, să mă concentrez, să mă deconectez de orice gând, am învățat să îmi folosesc propria viteză și propria direcție a mușchilor. Mi-am canalizat atenția și am reușit să trec de etapa 1 – începutul.

         Etapa 2 presupune exersarea dansului, o exersare ce se întinde pe mult timp. În această perioadă am învățat efectiv să dansez, mi-am rafinat mișcările și am încercat să le duc către perfecțiune. În această etapă am trecut de la începător la următorul nivel, la cel avansat.

         Etapa 3 m-a dus la stadiul în care dansul a început să curgă natural, fără să îl mai trec prin filtrul gândirii, ci prin filtrul simțirii. Creierul și mușchii mei deja memoraseră mișcările de bază, nu mai era nevoie să mă gândesc la pașii pe care trebuia să îi fac, ci doar să simt muzica și să las corpul să se miște în voie. Mă simțeam sigură pe mine, încrezătoare și sexy. Mă priveam în oglindă și parcă nu îmi venea să cred că sunt eu. Până la urmă am învățat să dansez și astfel am avut ambiția să învăț o mulțime de dansuri.

          Acum, când spun dans, mă gândesc la sănătate, libertate și fericire. Mă simt plină de viață când dansez! Ție îți place dansul, dragul meu cititor?

Latino Time

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în De Interes Public și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Dansul, cea mai efervescenta activitate

  1. Alina zice:

    Mie imi place dansul si acum cativa ani am luat cursuri de dans sportiv dar nu prea era pe placul meu, e mult prea elegant. Imi place in schimb cel oriental pe care il invat singura acasa, cam greu dar imi iese. Faptul ca am invatat miscarile de sold la cha-cha , rumba si salsa ma ajuta foarte mult. Sa nu te lasi de dans, iti sculpteaza corpul si te face mai fericita, sa mai zic esti in centrul atentiei la orice petrecere?. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s