Dinții de cupă, o problemă pentru neștiutori

–          Domnule, ne tocmim de o lună de zile. V-am înțeles până acum, ba că nu aveți timp, ba că nu aveți utilaje disponibile, ba că n-aveți dinti de cupa, ba că vă trebuie nu știu ce oameni, dar gata! În două zile vreau ca acest teren să fie curat. Vreau să dărâmați această casă și să curățați tot molozul, să-mi lăsați terenul lună, rapid. În două zile domnule, altfel vă concediez. Îmi iau gândul de la avansul pe care vi l-am dat și înțelegerea pică.

–          Doamnă, sunt gata, am adus buldozerul, am adus excavatorul, dar încă am o problemă cu dinții de cupă, nu sunt atât de buni pe cât mi-aș dori. Nu știu ce se întâmplă de nu mai nimeresc dinți de cupă adevărați, rezistenți, așa cum se făceau o dată.

–          Păi dom’le, de unde cumperi dumneata dinții de cupă?! De la dentist?! Cumva folosești proteza dentară a soacră-mii?!

–          Haideți doamnă, vă arde de glumă?!

–          Nu îmi arde de glumă, tocmai, sunt plină de nervi. Te aștept de atâta timp. Vreau să încep construirea noii case cât mai repede.

–          Știu doamnă, știu.

–          Să știți că m-am interesat și eu pe internet de dinții de cupă, că m-ați înnebunit cu dinții dumneata de cupă. Și ce credeți?! Dinții aia cum erau o dată, sunt istorie, acum există dinți de cupă mult mai rezistenți și mai performanți, de 1000 de ori mai buni ca în trecut. Am intrat pe DințiDeCupă.eu. Eu nu știu de unde îi cumperi dumneata, dar aici sunt de mai multe feluri, Dinți de cupă MTG Steels, Dinți de cupă Kingmet, Dinți de cupă Promet, Dinți de cupă RipMet, Dinți de cupă StarMet și Dinți de cupă Buldo MTG. Matale de care ai luat?!

–          Nu le știu, doamnă, denumirea exactă.

–          Păi uitați cum facem, încercați dinții de cupă pe care îi aveți, dar dacă se rup, dacă se blochează, dacă nu sunt buni, atunci facem comandă Dinții de cupă Ripmet care au o excelentă rezistența la aplicațiile extreme. Pentru că la RipMet, forma îmbinării între cele două elemente, dinte-portadinte, face ca suprafața de contact dintre acestea să fie mai mare, pentru o repartizare mai bună a forțelor, mărind considerabil viața utilă a sistemului. Această stabilitate a sistemului minimizează riscul de rupere chiar și în condiții extreme. Înțelegeți?!

–          Da doamnă, văd că sunteți mai informată ca mine.

–          Păi da, domnul meseriaș, dar când îți pierzi răbdarea începi să cauți informații și-n gaură de șarpe. Deci când începeți?!

–          Mâine doamnă, mâine.

–          Ok, s-aveți o zi bună!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în De Interes Public și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s