Intr-o alta viata am fost contesa

Într-o altă viață cred că am fost regină, prințesă sau contesă, oricum, o femeie de viță nobilă. O femeie cu sânge albastru, născută în puf, învățată cu luxul, răsfățată de un soț bogat și îngrijită de niște servitori extrem de bine pregătiți. Cred că m-am născut întâia oară la 1800, am trăit într-un castel imens, înconjurată de grădini luxuriante, pomi fructiferi și fântâni artizanale în mărimi impresionante. În interiorul castelului aveam numai candelabre și obiecte scumpe, iar în camere aveam numai mobilă de lux, din lemn masiv, făcută la comandă, undeva în inima Franței. Nu știu de ce am sentimentul acesta, mă visez adesea în rochii fastuoase, îmbodobită de bijuterii fabuloase, înconjurată de oameni eleganți și frumoși. Probabil că m-am reîncarnat în cea care sunt astăzi, dar mi-e dor de cea care eram atunci și de toată splendoarea care mă înconjura. Azi nu am parte de luxul de odinioară. Mă bucur de confort, dar nu de lux și parcă ceva îmi lipsește. Vreau mai mult, vreau să am o casă ca-n reviste.

6

        Cu toate acestea, dacă îmi pun ambiția și devin puțin mai strângătoare, aș putea să-mi comand chiar și-n această viață mobilă de lux. Numai că nu din străinătate, ci de la noi, realizată de meșterii iscusiți de pe meleagurile țării noastre. De curând am vizitat Showroom-ul fabricii Ronex Produție SRL din București, producător de mobilă de lux, mobilă cu stil, mobilă sculptată și mobilă în stil baroc și-am rămas uimită de piesele de mobilier cu iz de artă. Pentru o secundă, aflându-mă în interiorul fabricii, atingând piesele de mobilier și văzându-le cât de frumoase erau, m-am simțit ca în anul 1800. De parcă aveam un deja vu. Și-atunci în mine se născu o dorință grandioasă, aceea de a-mi schimba toată mobila din casă. Bineînțeles că n-aveam banii necesari, însă atunci când îți stabilești un scop și vrei să-ți cumperi ceva de calitate, care să reziste poate și o sută de ani, faci toate eforturile necesare pentru a-ți vedea visul împlinit.

Graphe Console

       Așa am făcut și eu, am pus la cale un plan de atac prin care mă angajam ca în termen de maximum un an de zile, să-mi schimb toată mobila din casă cu piesele de mobilier de la Ronex. Mi-am făcut planul financiar și apoi am intrat pe site-ul fabricii, RonexArta.ro, și-am început să-mi aleg, rând pe rând, mobila. Am făcut și o cere de ofertă, ca să-mi fac o idee cât m-ar costa totul, și-am ajuns la concluzia că în câteva luni chiar puteam avea mobila mult visată. Să nu credeți că un vis nebun m-a băgat în datorii, deloc. Această mobilă este ceva ce-mi doream de mult. Pentru mine, pe lângă designul desăvârșit al mobilei, a contact calitatea și modul în care fiecare piesă este realizată. Ronex este un producător de mobilier din lemn masiv. Deci NU pal, nu alte materiale care se uzează ușor, ci LEMN MASIV, durabil în timp. Aici tehnologia de ultimă generație este îmbinată măiestos cu arta.  Meșterii cu o experiență de peste 15 ani realizează produse la cele mai înalte standarde pentru noi, pentru toți iubitorii de mobilier de calitate.

        Materia primă din care sunt realizate piesele de mobilier este întotdeauna lemnul masiv, de esență tare sau moale, în funcție de întrebuințarea lui. Sculpturile din lemn sunt realizate manual, iar finisajele cu foițe de aur sau argint oferă produselor un aspect vintage, ca și cum mobila ar aparține altor vremuri. Materialele care sunt utilizate pentru tapițerie sunt: catifeaua, mătasea, brocardul, toate în diferite culori și modele. Așadar, cum să nu îmi doresc o așa mobilă de lux? Cum să nu-mi doresc să-mi transform casa, dintr-un apartament banal, într-un cămin parcă rupt din romanele lui Alexandre Dumas?! Cum să nu-mi doresc pentru mine tot ce este mai bun și mai desăvârșit?! Chiar pot să-mi ofer aceaste piese elegante, de bun gust, de cea mai bună calitate, care vor rezista în timp sute de ani. Dacă vreau, pot! Și-mi pun ambiția ca în scurt timp să-mi reamenajez apartamentul cu mobila de lux de la Ronex! Vrea o casă de poveste! Nu văd această reamenajare ca pe ceva costisitor, ci ca pe o investiție pentru viitor. Un viitor care îmi va asigura liniștea sufletească și o stare de plăcere în propria casă!

    Ce credeți, am luat o decizie bună? 🙂

mobila de lux

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în De Interes Public și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s