Flori de primăvară…

          „Vine, vine primăvaraaa, se așterne-n toatăăă țara… floricele pe câmpiiii… hai să le-adunăm copiiiii…”
           Mai știți cântecelul acesta din copilărie?! Eu da, nu cred că-l voi uita niciodată. De fiecare dată când apar primele raze calde de soare din an, îmi vine în minte acest cântecel care mă umple de o bună dispoziție fantastică. După ce în Buzău a fost prăpăd din cauza ninsorii, în sfârșit zăpada s-a topit. Afară este atât de soare încât pare a fi primăvară. Este și călduț, zilele acestea au fost până la 8-9 grade. Aș ieși afară, nu mai am stare în casă, aș sta numai la soare, privind copiii fericiți de pe stradă. Îmi place primăvara, o iubesc. Abia aștept să-mi înflorească corcodușul de la geam. Corcodușul acesta, care nu pare a fi un pom fructifer prea interesant, pentru mine este magic. Mă îndeamnă la visare, îmi desenează în fața ochilor o lume minunată și mă face să înțeleg că viața este frumoasă. Încă nu mi-am cumpărat și nici nu am primit o floare de primăvară. Dar abia aștept să-mi umplu casa cu zambile, lalele și narcise. Deși narcisele apar puțin mai târziu, nu-mi lipsesc niciodată din casă în perioada lor de glorie. Dar știți, mi-e dor de plăpândele mărgăritare… nu am mai mirosit una… cred că din copilărie. Mi-e dor de parfumul și de inocența lor. Îmi amintesc de primii mei ani de școală, de învățătoarea mea care adora lăcrămioarele. Aveam curtea plină de mărgăritare, acum stau la bloc, le simt lipsa, și îi duceam săptămână de săptămână câte un buchețel, frumos făcut, prins cu fir roșu. Eu mă ocupam de realizarea buchețelului, n-o lăsam nici măcar pe mama să mă ajute. Nu pot să spun că eram înnebunită după învățătoarea mea, n-am simțit-o ca pe o a doua mamă așa cum o cred alți copii. Însă ideea de a-i face un dar, de a o vedea zâmbind și mirosind cu atâta drag mărgăritarele, mă făcea să mă simt bine. Gestul în sine mă făcea fericită. Ideea de a oferi flori și de a primi zâmbete și sărutări pe obraz, era minunat.
          Oh… sunt vremuri apuse de mult. Eu nu mai sunt copil de foarte mulți ani… învățătoarea mea cred că a ieșit la pensie. Și mă întreb, oare fiul ei Teo i-o dărui acum mărgăritare?! Oare i-o aduce din când în când cineva, oricine, flori?! Știu cât de mult iubea lacrimile primăverii. Până și la desen ne punea să le pictim din imaginația noastră. Sigur că desenele mele erau cele mai reușite, cunoșteam lăcrămioarele cu ochii închiși. Mărgăritarele erau frumusețea primăverii mele.
         Mi-e dor de copilărie, mi-e dor de primăvara din copilărie… mă consolează gândul că primăvara vine în fiecare an. Că nu ne privează de prezența sau de frumusețea ei. Abia aștept să-i simt aerul călduț mângâindu-mi obrajii, abia aștept să mă bucur de florile ei și de verdele ei crud și feciorelnic… primăvara, anotimpul inimii mele…
        Voi ce anotimp preferat aveți, dragii mei? Și ce flori?
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ganduri și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s