Uneori mă tem de ei…
Mă privesc cu prea multă admirație,
Au așteptări mult prea mari
De la mine…
De la mine, eu, care sunt o întâmplare a vieții.
Cred că eu dețin secretele…
Succesului, puterii… reușitei.
Iar eu sunt plămădită toată din nesiguranță,
Frică și teamă de eșec.
Că încerc și vreau tot timpul mai bine,
Da… nimic de zis.
Dar de aici până la a fi luată drept exemplu…
Este cale lungă…
Decât ca mine,
Mai bine trăiește-ți propria viață,
Urmează-ți propria cale…
Eu nu sunt un exemplu,
Nu mă consider demnă de admirat.
De unde atâta admirație…
Când mâine, lumea poate o să uite de mine!
Dar știți, simt nevoia să respir,
Așteptările acestea mă obosesc,
Nu îmi dau voie să mă liniștesc,
Mă fac să țintesc tot mai sus…
De teama dezamăgirii…
Iar eu… eu deja am obosit,
Vreau să fiu eu și-atât,
Fără eșecuri, fără succese,
Fără exemple de viață…
Vreau să fiu liberă,
Descătușată de tot și de toate…
Dar îmi pasă…
Și asta mă împiedică…
Adolescenți Senzaționali 