Este matematica atât de importantă?!

Rebeca, una din cititoarele mele fidele, mi-a propus acum ceva timp un subiect foarte interesant: „Este matematica așa importantă?!”. Răspunsul meu ar fi: depinde ce cale vrei să urmezi în viață. Dar în principiu matematica este foarte importantă pentru că se înrudește cu extrem de multe alte domenii.

Dacă nu vrei să devii matematician, informatician, inginer sau alte funcții care au la bază matematica, atunci ai nevoie să știi măcar noțiunile minim necesare. Nu te vei descurca în viață, cel puțin din punct de vedere financiar, dacă nu știi măcar o boabă de matematică. În principiu, surorile matematicii sunt: fizica, chimia și economia. Dar matematica se înrudește și cu logica, psihologia, psihiatria, biologia, istoria, informatica și medicina. Pentru că tot ceea ce există pe lumea aceasta este într-un echilibru perfect matematic. Nici măcar o frunză nu se mișcă fără rost. Dacă pământul de exemplu nu conține anumite substanțe care să întrețină viața, dacă ar exista un dezechilibru, asta ar însemna moartea a tot ce mișcă. Pentru că totul, chiar și în natură și în corpul uman, există o legătură matematică, fără de care totul ar fi un haos total. Distanța dintre pământ și soare, matematică. Trupul nostru: sânge, oase, mușchi, creier, inimă, totul este o matematică. Științele exacte au în ele matematică. Până și ezoterismul are la bază matematica, și aici amintim: astrologia, numerologia și altele. Chiar și arta are în ea matematică: muzica, desenul, filmul, sculptura, olăritul, chiar și ele conțin principii de bază din matematică. Ce să mai spunem de așa numitele munci de jos, dacă sapi o gropă prea mare, sau făcută necorespunzător, ea riscă să se surpe și să producă pagube și mai mari.

Faceți un exercițiu simplu de gândire, ce-ar însemna dacă am avea mai mulți mușchi decât oase, sau mai multe celule albe decât roșii în sânge?! Automat, boli și anomalii grave, nu?! Nimic nu mișcă pe această lume fără un principiu matematic de bază. Și vei ajunge la un moment dat să te întrebi, legat de anumite lucruri, de ce?! De ce așa și nu altfel? Și dacă nu cunoști principiile matematicii și legătura de rudenie dintre matematică și acel domeniu, ei bine, nu vei găsi răspunsurile necesare.

Nu degeaba matematica este obligatorie încă din primii ani de școală, nu degeaba ea este necesară pentru mare parte din profiluri. Pentru că din ea se naște totul. Acum, aveți de ales dacă veți învăța sau nu matematica, dar dacă nu o veți face, acest lucru se va vedea la maturitate. Măcar noțiunile strict necesare, măcar pe acelea să vi le însușiți. Dacă veți încerca să o tratați cu seriozitate și veți învăța lecție de lecție, este aproape imposibil să nu o înțelegeți. Cu cât pierdeți mai multe lecții, cu atât va fi mai greu de înțeles.

Știu că e grea și mie mi-a fost greu să o învăț. Dar trebuie…

Acest articol a fost publicat în Despre adolescenți și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Este matematica atât de importantă?!

  1. rebecareb zice:

    Foarte frumos!
    Îţi mulţumesc mult! :*

Lasă un comentariu