Apreciază totul…

nu-astepta-nimic-si-apreciaza-totul

Trăim în secolul vitezei, toată lumea aleargă după ceva, unii oameni chiar vor totul – rapid, ușor, de durată! Totuși niciun om nu poate avea tot ce-și dorește. Tuturor ne lipsește câte ceva. Cheia unei vieți împlinite este să nu ai așteptări și să apreciezi tot ce este bun și frumos în viața ta. Oamenii, în general, se focusează mai mult pe ce NU au și pe ce le lipsește. Fiind tot timpul atât de amărâți și închistați în ideea că ei nu pot, nu au, n-au cum, n-or să aibă și așa mai departe, pierd din vedere esențialul. Ce-ar fi dacă ai privi mai atent în jurul tău?! Privește mai atent în jurul tău și spune-mi ce vezi! Acele lucruri, oameni, satisfacții pe care le ai deja, sunt ale tale. Nu trebuie decât să sporești, dacă vrei, ceea ce ai deja și să cauți să dezvolți. Dar nu uita, ca să ajungi la acel grad de mulțumire sufletească, trebuie să evoluezi și tu, să cauți să devii permanent mai bun și mai bun și mai bun. Numai așa vei putea să faci și să obții tot ceea ce vrei.

Trebuie să înțelegi că așteptările nu sunt bune. Este ok să-ți dorești, să speri, dar nu căuta să bați în cuie un anumit rezultat. Pe lumea asta există un factor care poate să dea totul peste cap. Se numeste factorul imprevizibilității și are puterea de a schimba total datele problemei. Ar fi bine să nu mai ai așteptări în primul rând de la oameni. Pentru că oamenii se schimbă, își schimbă sentimentele, gândirea, obiceiurile și așa mai departe. Bineînțeles că nimeni nu se schimbă fundamental… însă în viețile noastre vin perioade și perioade în care deprindem alte și alte obiceiuri – unele urâte, care îi deranjează pe cei din jurul nostru; altele frumoase, care îi bucură pe apropiații noștri. Suntem oameni, comitem greșeli, facem și fapte bune, de aceea trebuie să învățăm să fim toleranți și să ne acceptăm așa cum suntem – cu bune și rele. Detest expresia „așteptam mai mult de la tine”. De ce să aștepți mai mult de la cineva?! Oare el nu este om, nu are slăbiciuni, plăceri vinovate, defecte și așa mai departe?! Oricât ar fi de virtuos un om, mai devreme sau mai târziu va ceda într-o acțiune care deși nu-l caracterizează, probabil că îl tentează. Așteptările ucid viitorul și ne amărăsc sufletele!

Nu aștepta nimic, doar apreciază totul!

Acest articol a fost publicat în Motivational și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s