Eram, dar nu mai sunt

Văzusem puțină lumină…

Îmi plăcea cum arăta…

Mă făcea să zâmbesc…

Mă făcea fericită…

Doamne, ce-mi plăcea!

M-am împotrivit inițial…

Nu sunt tocmai cea mai curajoasă femeie

Când vine vorba de lumină sau amor…

Am încercat să mă retrag…

Nu prea mi-a ieșit…

Din ce făceam pași în spate…

Din aia mă simțeam mai atrasă…

Și-am început să mă comport ca un rac…

Doi pași în spate…

Unul în față…

Până când am uitat să dau înapoi…

Și-am mers înainte cu curaj…

Eram atrasă…

Atât de atrasă încât mă simțeam vrăjită…

Părea luminița de la capătul tunelului…

După un lung șir de singurătate…

În sfârșit îmi doream să nu mai fiu singură…

Să-l accept…

Așa cum era…

Cu toate tâmpeniile lui…

Aproape că l-am atins…

Aproape că l-am îmbrățișat…

Nu știu ce o fi fost în capul meu…

Nu trebuia să-mi permit să accept lumina…

Știam eu că era doar o dezamăgire…

Știam eu că n-avea să aducă nimic bun…

Eram sigură!

Și am avut dreptate!

M-am înșelat!

S-a dus naibii lumina!

Am revenit în prezentul trecut!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ganduri și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s