Ar trebui sa ma simt vinovata?

         Ați gustat vreodată fericirea? Da, da, aia de scurtă durată, dar de mare intensitate. Aceea, chiar ea! Ați gustat-o vreodată? Mmm… și ce gust are? E dulce? V-a plăcut? Dacă da, înseamnă că sunteți niște fericiți! Stați liniștiți, ea nu durează o viață! În lumea asta există un echilibru. Totul, dar absolut totul, tinde să se întoarcă spre medie. Dacă astăzi sunteți super triști, nu vă temeți, peste ceva timp vă veți simți bine. Dacă astăzi sunteți super fericiți, nu vă bucurați prea mult, peste un timp vă veți simți DOAR bine. Cam asta e legea Universului, să te simți bine, să ajungi pe linia de plutire, indiferent ce-ai simți.

        Și ca să nu mă abat de la subiect, vă mărturisesc: astăzi sunt fericită! Știu foarte bine ce-i cu mine, ce mi se întâmplă, și mă bucur de fiecare „chestie” pe care o simt. Ideea este că mă simt egoistă. Sunt egoistă, cred. Aproape că nu mă mai gândesc la nimic altceva, decât la proiectele mele, la ceea ce am de făcut, din pură plăcere, pentru că ceea ce fac mă îndeamnă să fiu fericită. Dar mă simt al dracului de vinovată. Asta și pentru că n-am simțit de prea multe ori fericirea. Și-acum pentru că o simt, am totuși o pată de vinovăție pe inimă. În jur văd prea mulți oameni triști, nemulțumiți sau cu probleme. Eu nu mă mai gândesc la nimic. Nu mă mai gândesc la eșecuri, la neajunsuri sau la probleme. Mă gândesc numai la ceea ce urmează să fac. Mă gândesc că minunata cale pe care am luat-o, este ceea ce mi-am dorit din totdeauna. Sunt fericită și știu că nu este nimic rău în a fi fericită. Dar cu toate acestea, nu pot să scap de acest sentiment de vinovăție, de parcă toată greutatea lumii era susținută de propria mea tristețe sau neîmplinire. Dar știu că nu este așa, știu că am voie să mă simt bine, știu că nu este nimic rău în a-ți depăși condiția. Șu totuși… ceva încă mă trage în jos.

        Mă întreb ce este de făcut. VREAU și CONTINUI să-mi permit să fiu fericită și să fac ceea ce-mi place. Simt că am pornit-o pe calea măreției. Dar… oare ce las în urmă? Sper să nu-mi pierd sufletul pe parcurs. Sper să nu mi se urce la cap. Și mai sper să nu încetez vreodată să mă gândesc la ceilalți. Altfel degeaba mă zbat eu acum. Degeaba mă întrec cu mine însămi dacă la finish mă așteaptă o Alina nașpa. Dar nu pot decât să merg înainte și ce-o fi, o fi! Fericirea și entuziasmul să mă țină, zic! 🙂

Acest articol a fost publicat în Ganduri și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s