Cavou…

Ce dor îmi e de tine…

Ce dor acerb mă încearcă,

Suflare parcă nu mai am,

Nici liniște, nici trai, nici pace.

Mi-e atât de dor de tine

Încât simt că-mi iau plămânii foc,

Pielea mă arde,

Durerea mă-nconvoaie.

Nu știu ce să fac,

Încotro s-o apuc.

Aș deschide fereastra

Și-aș începe să te strig.

Dar cred că oamenii mă vor crede nebună,

Probabil îmi vor spune să încetez,

M-ar putea reclama,

M-ar putea interna la un spital de nebuni.

Oh, dar nu mai suntem pe vremea Inchiziției,

Nu sunt o vrăjitoare,

Sunt numai o femeie ce te iubește

Și care îți duce dorul.

Aș rătăci pe străzi în căutarea ta,

Dar nu știu unde ești,

Nu știu unde te-aș putea găsi.

Telefonul meu a încetat să te mai sune,

Parcă avea voință proprie,

Îmi atrăgea mâna să te sun,

Mă punea să formez și urechea stătea ciulită

Să-ți audă vocea.

De când nu ți-am mai auzit vocea…

Parcă a trecut o eternitate,

Parcă mi s-a uscat auzul,

Mi-e dor de tine, dragule.

Vino să-mi alini durerea cu prezența ta,

Vino să mă salvezi,

Vino să mă reînvii,

Vino să mă scoți din cavoul în care zac

De când ai plecat.

Pentru că a mea casă nu mai e acasă,

E un cavou,

Patru pereți reci, din beton,

Umezi și cavernoși,

Care îmi absorb fiecare picătură de viață din corp.

Mi-e dor… mi-e dor de tine,

Și-ți plâng plecarea.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ganduri și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s