Holul fără sfârșit…

         Îl durea capul îngrozitor, holul acela fără sfârșit părea să îl strângă. Se simțea ca într-un labirint. De o parte și de alta erau numai uși. Uși, zeci de uși, de toate felurile, culorile și modelele, mai vechi și mai noi, mai atrăgătoare și mai înfricoșătoare. Se simțea pierdut. Voia să scape, să fugă, să iasă afară și să plece acasă. Nu știa cum să iasă din casă. Nu știa ce ușă îl ducea spre ieșire. Nu era niciun indicator „EXIST”, însă exista unul luminos pe care scria Exclusive Doors, care pâlpâia încontinuu. Nu se auzea niciun sunet, nu simțea niciun miros, nu îi era nici frig, nici cald, de nicăieri nu se simțea nici măcar o adiere de curent, de sub uși nu se vedea nicio lumină. Era închis sau captiv. Nemaivăzutele uși de interior păreau să îl amenințe din toate părțile. Nu știa ce se întâmpla cu el, era speriat, lucru care nu i se întâmpla prea des. Într-un final se hotărî să deschidă toate ușile până avea să găsească ieșirea.

          – Prima ușă –

usa2

       Merse câțiva pași înainte și într-un final se simți atras de ușa alba de pe dreapta. Observă faptul că era din lemn masiv, cu toc reglabil care îmbrăca zidul cu pervaze pe ambele părți, balamalele erau cu cămașă de teflon, iar broasca era metalică. Încercă să tragă cu urechea, însă nu auzi nimic din interior. Puse mâna pe clanța rece și o deschise. Când văzu ce se afla în interior, rămase uimit. Înăuntru era el, în casa de la țară a bunicii. Acolo se desfășura un episod din copilăria lui. Bunica gătea sarmale pe sobă, bunicul cioplea un căluț într-o bucată de lemn, iar el alerga de colo colo plin de fericire. Avea numai vreo 5 ani, era mic și neastâmpărat, era atât de fericit… cum nu mai fusese vreodată. Își dădu seama că aceea era cea mai dragă amintire din copilărie pe care o avea. Încercă să vorbească cu bunicul, încercă să o mângâie pe bunica pe obraz, dar nimeni nu putea să îl vadă, să-l audă sau să-l simtă. Ba chiar încercă să guste și o sarma, dar nu putu. Înuntru mirosea amețitor a sarmale și a foc de lemne, fu uimit că pe hol nu mirosea a nimic. Așa că ieși, închise ușa și încercă să adulmece dinafară mirosul de sarmale, dar odată închisă ușa, niciun miros și niciun sunet nu trecea prin ea. Ieși definitiv din prima cameră, închise ușa după el cu inima strânsă și cu ochii în lacrimi.

         – A doua ușă –

usa1

       Mai merse câțiva pași înainte, holul nu părea să se sfârșească, așa că se opri în fața ușii întunecate de pe stânga. Ceva mai în față o altă ușă era înconjurată de foc, însă nu ardea, o forță o proteja împotriva incendiului. Stătea în fața ușii alese, o mirosi și o atinse cu vârful degetelor. Era atât de fină și de rece. Ușa aceea era din furnir natural din stejar amar băițuit, cu inserție din inox, structură tubulară cu ramă din lemn masiv, un toc reglabil care îmbrăca zidul mucegăit cu pervaze pe ambele părți, balamale ascunse cu cămașă de teflon și broască metalică. Nici de aici nu se auzea nimic, niciun miros nu trecea prin ea, nu emana nicio căldură, nimic. Așa că o deschise. Ar fi vrut să o închidă imediat, însă conștiința îi dictă să-și revadă trecutul sumbru. Înăuntru era o gălăgie infernală, mulți din foștii lui prieteni se aflau acolo, era aproape întuneric, muzica dată la maximum îl asurzea. Intrând mai adânc în cameră se văzu pe sine atârnând pe o canapea murdară, fumând din ceva straniu, cu un miros iute și tare, beat criță și peste măsură de irascibil. Așa fusese el în trecut, un nimeni care se îndrepta spre nicăieri, îngropat până peste cap într-o viață mizeră, bând și petrecând fără rost. Îi fu atât de rușine când se văzu, încât alergă spre ieșirea și închise ușa după el, lăsându-se liniștea. Noroc că scăpase de mult din acest trecut sumbru. Respiră aerul curat de pe hol, se rezemă de perete și își trase sufletul încercat de remușcări. Ușile acelea ascundeau fiecare dintre ele câte ceva frumos sau urât din viața lui. Dar el voia să PLECE ACASĂ.

        – A treia ușă –

usa3 - sina metalica

      Începu să alerge spre capătul holului, focul de lângă se îndrepta spre el, însă oricât de rapid ar fi alergat, holul nu părea să se scurteze. Se opri în dreptul unei uși glisante din stejar Vienna, cu structură tubulară cu ramă din lemn masiv și șină metalică cu mască de aluminiu. Acea ușă părea extrem de grea. O atinse ușor de-a lungul ei și într-un final trase cu putere de ea. Ea se deschise extrem de repede, fiind ușoară ca un fulg. Înăuntru nu recunoscu nimic. Camera era împărțită în două, o parte era întunecată și înghețată ca o noapte de iarnă geroasă, iar cealaltă parte era însorită și caldă ca o zi de aprilie. Se văzu în întuneric plâgând și se văzu în lumină la braț cu o femeie frumoasă. Nu putu să îi vad chipul chiar dacă se apropie. Încercă să își dea seama ce reprezenta acea cameră. Își aminti că își văzu copilăria, trecutul… acesta ar fi putut fi viitorul său incert. Da, era camera viitorului, ușa aceea se deschise la fel de ușor cum trecea și timpul și îi arăta cele două opțiuni pe care le avea, singurătatea sau fericirea. Se îndreptă din nou către ușă, partea ușii din întuneric nu era deloc umezită sau mucegăită, iar parte din lumină nu era deloc scorojită din cauza soarelui. Era extrem de umit din cauza acestei forțe supranaturale a ușii de a rezista celor mai intenși factori meteo. O închise și plecă mai departe.

         – A patra ușă –

usa4

       Singura ușă din sticlă de pe acel hol imens îi atrase atenția. Jocul de umbre din spatele ei îl chema parcă. Era nemaipomenit de frumoasă, silueta femeii gravată pe sticlă îl hipnotiza. Acea ușă de interior este din sticlă securizată, cu un model satinat pe sticla mată și cu un toc reglabil ce îmbrăca zidul pe ambele părți. Fără să stea pe gânduri deschise ușa și își văzu propria iubită care îl privea entuziasmată. Simți de la distanță iubirea ei pătimașă, își dădu seama cât de mult îl iubea și se văzu pe el confuz și deloc pregătit să-și oficializeze relația cu ea. Acela era prezentul lui plin de temeri. Zări pericolul într-un colț al camerei, un pericol care îl pândea cu vigilență, era singurătatea. Atunci realiză că dacă nu avea să o ia de soție, urma să rămână singur. Dar deodată starea de teamă se rupse din cauza unei voce care îl striga cu insistență:

– Iubitule, iubitule, trezește-te! Gata, ai dormit de ajuns, este dimineață. Haide, fă un duș și îmbracă-te. Astăzi mergem la Showroom-ul din București al magazinului de uși Exclusive Doors! Hai să ne alegem ușile pentru casa noastră. Știi cât sunt de importante ușile în amenajarea interioară. Dacă tot ți-ai făcut curaj să mă ceri de nevastă, înainte de a ne căsători, haide să ne reamenajăm locuința. Vreau să avem o casă fabuloasă și nu o putem avea dacă nu înlocuim ușile astea vechi, grele, urâte și nesigure. Hai, te trezești?

– Da… acum!

Exclusive Doors

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în De Interes Public și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Holul fără sfârșit…

  1. ricamihai13 zice:

    foarte frumoase ușile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s