Bunico, te aștept la mine cu ușile larg deschise

        Deși bunica mi-e extrem de dragă, până acum ceva timp îmi era groază să o invit la mine acasă, chiar și pentru un weekend. Și totul din cauza ușilor pe care le aveam până nu de mult. Ea stă la țară, într-o casă bătrânească, veche de mai mult de 100 de ani, și învățată cu ușile ei grele, pe ale mele aproape că le scotea din țâțâni când le deschidea sau închidea. Și nu vă imaginați ce „plăcere” este să fii trezită de la patru dimineața în bușituri înfiorătoare de uși. Harnică cum este ea, se trezea cu noaptea în cap și trebăluia până după amiaza târziu. Dar oricât aș fi rugat-o să stea liniștită în pat până la 9-10 dimineața când mă trezeam eu, nu mă asculta deloc, mereu găsea câte ceva de făcut. Așa că în fiecare dimineață mă speriam de cântecul violent al ușilor. Adevărul este că mă înnebunea. Ușile mele erau și ele vechi, se deschideau și se închideau greu, scârțâiau și se umflau în fiecare primăvară și toamnă, așa că vrând nevrând trebuia să înghit în sec și s-o las să-și facă damblaua. Într-un timp biata de ea lăsa ușile deschise de colo până colo, însă fiind și ferestrele deschise, stătea în curent și răcea, ori se trântea câte o ușă din cauza curentului puternic. Viață grea, vă spun eu, de fiecare dată pleca bosumflată de la mine.

          Dar totul s-a schimbat când primăvara trecută m-am hotărât să fac o reamenajare interioară, să văruiesc și să-mi schimb ușile vechi de 30 de ani. Sinceră să fiu, nu am înțeles niciodată importanța ușilor în amenajarea interioară până când m-am hotărât să le schimb și eu. Nu știam decât că vreau un anumit model, dar habar n-aveam ce să aleg. Eram în ceață total privind materialul ușilor și calitatea lor. Deși alegerea ușilor pare o treabă ușoară, nu este deloc așa. În primul rând pentru că nu toate ușile frumoase și ieftine sunt și bune, și nu toate ușile care arată bine sunt și de o calitate superioară. Inițial am vrut să le fac la comandă, voiam un design asemănător cu genul ușilor de la americani. Dar un prieten m-a făcut să mă răzgândesc, punându-mă să discut cu un consilier tehnic de la Exclusive Doors, da, magazinul care comercializează uși de interior și uși de exterior. Aveam de schimbat ușile dormitoarelor – trei la număr, ușile băilor – două la număr, și ușa bucătăriei și a sufrageriei. Nu voiam uși ieftine, de mică fusesem învățată de tata să nu aleg niciodată cel mai ieftin preț, indiferent ce vreau să cumpăr. Pentru că ceea ce este ieftin, nu „miroase” niciodată a bine și nicidecum a calitate.

usi de interior

        Aveam nevoie de mai multe sfaturi de la specialiștii Exclusive Doors, așa că am sunat la numărul de pe site. Vreau să vă spun că mi s-a vorbit extrem de frumos și profesional. Alesesem înainte câteva modele de uși, le-am spus care îmi plac, dar ei au avut inspirata idee de a mă invita la Showroom-ul din București, pentru a vedea cu ochii mei cele mai frumoase și mai bune uși. M-am dus și am fost primită cu brațele deschise. Acolo mi s-au explicat multe, multe, lucruri pe care înainte nu le știam. Datorită experților Exclusive Doors am înțeles că trebuie să aleg uși de la producători recunoscuți pe piața internațională, cu mulți ani de experiență, pentru că niciodată un producător nou nu poate fabrica uși de interior de calitate, fiindcă experiența se clădește pas cu pas. Așa că am ales uși de la un producător recunoscut, uși originale, de la distribuitori autorizați. Arătându-le poze cu casa mea, ei m-au îndrumat către uși cu modele moderne, care se potrivea de minune cu designul casei mele. Și iar un lucru pe care l-am învățat tot de la specialiștii Exclusive Doors, ușile NU se aleg în funcție de ferestre, ci în funcție de pardoseală și mobilier, pentru că ferestrele oricum sunt acoperite cu perdele sau draperii, iar eu nu știam DELOC acest lucru. Am optat de asemenea pentru niște uși nu numai moderne, care să se potrivească cu parchetul și mobila mea, dar mi-am dorit ca materialele și finisajele să fie de cea mai bună calitate, rezistente la umiditate excesivă, așa cum pățesc primăvara și toamna, și la diferențe mari de temperatură. În același timp mi-am dorit ca ușile mele să poată fi întreținute ușor, să le pot curăța ușor, cu detergenți obișnuiți și în primul rând, SĂ NU SE PĂTEZE, pentru că le-am ales albe. Banii nu mă scoteau afară din casă, așa că dacă mă hotărâsem să le schimb, eram la fel de hotărâtă să-mi reziste în cea mai bună stare, cel puțin 20 de ani. Așa că am ales uși rezistente în timp, dar să reziste și loviturilor, zgârieturilor și chiar să nu păstreze pe ele amprentele palmelor mele, căci nu aveam de gând să umblu cu mânuși sau să le șterg zilnic.

deschidere

       Am fost întrebată ce fel de uși îmi doresc, din lemn sau sticlă, ce modele de uși de lemn, dacă vreau din lemn cu decupaje pentru geamuri, ce tip de finisaje să aibă ușile din lemn, ce modele de furnir mi-ar plăcea, dacă vreau uși pline cu structuri interioare stabile, care nu se deformează în timp, cu toc reglabil, ce sens de deschidere… o mulțime de întrebări și explicații. Dacă ei nu mi-ar fi explicat totul, probabil că aș fi făcut o alegere proastă, recunosc. M-aș fi ghidat numai după aspect și atât. Și probabil că nici aspectul nu l-aș fi ales potrivit pentru casa mea, pentru că eu aveam de gând să iau ușile care se potriveau cu ferestrele, dar mare tâmpenie făceam. Și tot recomandându-mi o grămadă de uși, până la urmă m-am decis, dar recunosc că am petrecut în showroom peste patru ore.

usa2

      Am ales Ușa de Interior HGM, model PATIO Typ 110, model perfect pentru dormitoarele mele, dar și pentru băi și bucătărie. Iar pentru sufragerie am ales Ușa dublă de interior glisantă, HGM, model PARK LANE Typ 2220. Ușa mea de la sufragerie este absolut fascinantă, este din lemn masiv, cu sticlă clară, cu toc reglabil care îmbracă zidul cu pervaze pe ambele părți și în plus, șina metalică de culisare este ascunsă în perete. Este atât de mare, de impunătoare și de silențioasă, încât parcă nu-mi vine să cred. Sunt extrem de mulțumită de ușile mele, „fața” casei s-a schimbat complet, totul arată impecabil și parcă vin cu mult mai mult drag acasă. Acum casa mea nu doar că miroase a cămin, dar și arată ca un cămin primitor. Și credeți-mă, ușile sunt extrem de importante în amanjarea interioară, sunt ca niște porți către sufletul casei, ca niște oglinzi care emană confort, siguranță și stare de bine.

usa1

      Și ce să mai spun de bunica mea… ar putea să se mute la mine, mi-ar prinde bine dacă ar face-o, așa aș mânca zilnic mâncare caldă. Acum când vine bunica, nu doar că n-o mai aud prin casă, dar nici nu mai trântește ușile, pentru că ele se deschid și se închid ușor. Așadar pot dormi până la orice oră, iar bunica poate trebălui în voie. Ba chiar pot fuma pe ascuns în dormitor, fără ca bunica să mă prindă, căci mirosul fumului de țigară nu trece prin ușă și nici mirosul de mâncare de la bucătărie nu ajunge până în dormitorul meu. Și dacă Doamne ferește uit vreo țigare aprinsă lângă ușă, nu mi-e frică, știu că ușile mele sunt rezistente la foc. Nici măcar de hoți nu mă mai tem, ușile mele sunt rezistente, trainice și-mi asigură siguranța de care am nevoie. Și ce să mai zic despre faptul că ușile mele nu s-au umflat din cauza schimbărilor de temperatură și a umidității, ele sunt ok, la fel ca acum câteva luni când le-am achiziționat și montat. Pe scurt, sunt foarte mulțumită de ușile mele, n-aș fi putut să fac o alegere mai bună.

         Exclusive Doors este poarta căte o casă cu uși ce deschid calea fericirii și a confortului suprem!

exclusive doors

 P.S. Bunico, te-aștept la mine să-mi faci zacusca pentru iarnă! Te aștept cu ușile larg deschise!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Concursuri, De Interes Public și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Bunico, te aștept la mine cu ușile larg deschise

  1. Vreau zacuscă, a venit bunica? 😛

  2. Pingback: Concurs Fulger!!! | Litere Stacojii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s