Unde-s mulți puterea crește

       Rudele, prietenii și apropiații sunt extrem de săritori. Sunt primi când vine vorba să-ți recomande ceva. E bun sau nu e bun serviciul respectiv, ei ți-l recomandă, pentru că vor să-ți fie de ajutor, vor să încerci și tu ceea ce ei au încercat deja. Dar să fiu sinceră, o singură părere nu va cântări niciodată la fel de greu ca părerea unei mulțimi. Să mă ierte Dumnezeu, dar decât să ascult de un prieten, mai repede dau crezare unor străini. Străini, dar mulți, cu păreri diferite, sinceri și neinfluențați de nimic. Și unde mai pui că gusturile nu se discută, și ce i-a plăcut prietenului meu, nu-i musai să-mi placă și mie. Poate el e mai ușor de mulțumit, poate el se mulțumește cu puțin, poate el nu este atent la detalii sau din contră, mă trimite într-un loc mult prea pompos pentru mine.

 logo-recomandati-NEW2Până acum ceva timp, citeam recenziile de pe bloguri când voiam să încerc ceva nou sau să merg într-un loc în care nu mai fusesem. Dar pierdeam mult prea mult timp și uneori articolele erau scris „din burtă”. Se întâmpla să plec de lângă calculator mai confuză decât înainte să citesc recenziile, așa că m-am lecuit. Nu mai citesc recenzii pe bloguri, nu mai ascult de prieteni și nu mă mai încurc cu jumătăți de măsură. Acum am platforma Recomandați.ro, așa că nu mai sunt nevoită să merg pe „teren minat”.  Nu îmi place să îmi irosesc banii, nu îmi place să pierd timpul aiurea, nu îmi place să aleg servicii sau locații de o calitate îndoielnică, într-un cuvânt, nu îmi place să fiu păcălită.

         Sunt obsedată de control și de siguranță, iar înainte de a face ceva, obișnuiesc să mă informez de acel ceva și dacă nu sunt convinsă, stau cuminte, prefer să mă las păgubașă. Dar pentru a spulbera orice îndoială, a oricui, a luat naștere platforma Recomandați.ro. Ea a fost născută pentru a promova firmele și serviciile de calitate și pentru a informa clientul/consumatorul CORECT. Pe Recomandați.ro și-au găsit locul binemeritat o mulțime de firme și servicii care abia așteaptă să fie vizitate și încercate. Toate firmele, serviciile și locațiile au fost atent structurate în categorii ca: frumusețe și cosmetică, copii, IT&C, restaurante, sănătate, servicii, shopping, sport&fun și turism. Cauți ceva? Intri pe recomandați.ro, alegi categoria și selectezi firma sau locația cu pricina. Te informezi, vezi ce firma are cele mai multe feedback-uri și alegi, apoi mergi în locul respectiv, te bucuri de serviciul dorit și te întorci pe recomandați.ro pentru a-ți lăsa propria părere, bună sau rea, important este că nimeni nu te cenzurează. Pe Recomandați.ro ai VOCE, părerea ta contează, părerea ta poate urca în ierarhia calității și a seriozității o anumită firmă și astfel toți consumatorii au parte de păreri reale și avizate. Trebuie să recunoaștem, consumatorii dețin puterea și-mi place că pe Recomandați.ro avem șansa de „a tăia și spunzura”, dacă este cazul. Și nu numai atât, ai descoperit un loc ce merită văzut, trece-l în baza de date Recomandați.ro pentru ca și ceilalți să afle de el. Nu ține pentru tine un loc sau o firmă pe care toată lumea ar trebui să o cunoască. Avem șansa să promovăm serviciile și firmele care chiar merită promovate!

          Ideea știți care e?! Recomandați.ro nu este un site comercial, ci reprezintă o comunitate a oamenilor care au beneficiat de serviciile unei anumite firme sau și-au petrecut timpul în diverse locuri. Totodată Recomandați.ro se bazează pe interacțiunea dintre utilizatorii site-ului și pe părerile acestora pentru a obține cel mai bun feedback pentru o firmă sau o locație. Recomandați.ro este locul în care părerea altora chiar contează, părerea oamenilor contează, părerea clienților contează, părerea ta contează! Pentru că părerea ta, a mea și a altor câțiva zeci de oameni fac lucrurile mai limpezi, mai ușoare și mai sigure!

        Și ca să vedeți că unde-s mulți puterea crește, am făcut un mic test pe facebook. Am scris așa: „Vreau să mă tatuez! Ce salon îmi recomandați și ce idei de tatuaje aveți?”, bineînțeles că unii au venit cu idei trăsnite, alții mi-au recomandat câțiva artiști tatuatori, unii au luat-o în glumă, alții m-au invitat în Spania să mă tatuez și tot așa.

Recomandati

       În principiu nimeni nu m-a convins, pentru că nimeni nu mi-a adus destule argumente. N-aș fi vrut o scrisoare de recomandare, dar măcar câteva argumente plauzibile. Și-au dat cu părerea, dar nimeni nu mi-a spus nimic concret. Ceea ce m-a uimit a fost chestia că nimeni nu mi-a recomandat site-ul Recomandați.ro. Probabil că nu mulți știu de această platformă, de aceea cred că este bine să o facem cunoscută. Astfel mi-am demonstrat că 10 păreri nu sunt mai valoroase decât 100 de păreri ale clienților. Așa că am intrat pe Recomandați.ro, am accesat categoria „frumusețe și cosmetică” și astfel mi-am ales singură salonul unde am de gând să îmi fac tatuajul mult dorit. Am ales salonul Dracones Tattoo din București. Ce m-a convins?! Descrierea: „Dracones Tattoo București este un salon profesional de tatuaje și body piercing, unde se lucrează în special costum tattoo (tatuaj unicat) și nu numai. Aici orice idee a clientului se poate transforma într-un proiect complex, întâi pe hârtie și apoi pe piele. Tu vino cu ideile și nu vom limita imaginația. Folosim aparatură de ultimă generație, tușuri organice testate dermatologic, non toxice și non alergice pentru organism, mânuși de unică folosință, ace sterile de unică folosință sigilate individual, mânere de unică folosință sigilate individual care se desfac în fața clientului, totul 100% steril”. Normal că m-au convins, pentru că eu țin la sănătatea mea și pentru că îmi doresc un tatuaj unicat. Dacă aș fi căutat pe Google, probabil că aș fi hoinărit din click în click și tot n-aș fi descoperit un salon care să mă convingă.

dragonestatto

       Nu știu cum faceți voi, dar eu mă informez pe Recomandați.ro! Și-acum vă lansez o mică provocare, credeți că puteți să-mi recomandați un site mai complex decât Recomandați.ro? 🙂

recomandati1

Acest articol a fost publicat în Concursuri, De Interes Public și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Unde-s mulți puterea crește

  1. rudia2014 zice:

    M-am trezit târziu să-mi dau cu părerea despre tatuaj, nu? 😆 🙂

  2. Pingback: Ajutor :P | Litere Stacojii

  3. Pingback: Concurs Fulger!!! | Litere Stacojii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s