Astazi orasul a fost plin de liceeni galagiosi si parca peste masura de bucurosi. Primul sentiment pe care l-am avut cand i-am vazut, a fost un moment de nostalgie. Parca a trecut o vesnicie de cand am terminat liceul… desi, nu sunt decat vreo 7 ani. Liceeni de azi sunt cu mult diferiti fata de cei de acum 7 ani. De sub robe am vazut o gramada de picioare goale, fuste scurte… atat de scurte. Dar in fine… pe deoparte le inteleg entuziasmul, pe de alta parte nu pot sa nu vad inconstienta.
Erau frumosi si nu prea. Unii da, aveau chipuri de tineri inteligenti, care vor reusi sa treaca de bacalaureat si-l vor lua cu brio. Altii… nu vor reusi. Astazi se veselesc si peste o luna, unii vor plange in hohote, aproape toate visele li se vor narui. Unii vor ajunge oameni mari, altii vor fi salahori. Unii astazi au ambitia de a intra la o facultate de renume, la buget, altora nici nu le pasa sau refuza cu desavarsire ideea de a merge la o facultate. Sincer, e problema lor, dar ei sunt viitorul nostru. Sper ca nu ne vor dezamagi. Si sper ca sunt perfect constienti ca viitorul lor atarna de examenul de bacalaureat.
Dar in fine… vom afla de la stiri cat la suta din liceeni au reusit sa treaca de examenul vietii lor. Sper ca le va fi rusine, acelora care vor pica bac-ul, ca au imbracat cu atata mandrie astazi, roba sfanta de absolvent si si-au pus pe cap, de parca ar fi fost o coroana batuta in nestemate, cipilica aceea caraghioasa.
Trecand peste liceenii de astazi, imi aduc aminte de mine. Nu la absolvire, am trecut si de bac cu bine, ci de mine pe bancile liceului. Mi-e dor de acea perioada a vietii mele. A fost, cred, cea mai frumoasa parte a existentei mele. Mi-e dor de banca mazgalita de mine, de insemnele ascunse pe care le-am lasat, de scaunul care ma zgaria pe creier cu scartaitul lui, de colegi si de mirosul clasei. Mirosea a carti, praf si creta. Ma intreb daca astazi or mai fi aceleasi banci, daca mazgalelile mele or mai fi acolo sau au fost acoperite de desenele altor elevi. Ma intreb daca scaunul inca mai scartaie. Ma intreb daca elevul ce sta in banca mea a simtit aceleasi emotii ca si mine. Ma intreb daca pe el il fura somnul, daca a fost prins copiind ca mine sau daca din cand in cand ii zbura gandul la vreo iubire aflata pe cine stie unde.
Mi-e dor de profa de mate, cea care traia in lumea ei, fara sa vada si fara sa auda nimic. Mi-e dor de profa de geografie, cea mai de viata dintre profi. Mi-e dor de diriga, cea mai sexy dintre profesoare. Mi-e dor de chipul bland al profului de religie. Mi-e dor de profu’ de biologie care tuna si fulgera. De profa de info care turna cu 3 si 4. Mi-e dor de colegii nesuferiti pe care-i injuram adesea, dar si de cei care mi-au fost dragi. Mi-e dor de mine, de cea care eram atunci, de liceu si de viata aceea plina de emotii si neprevazut.
Desi astazi toti s-au bucurat ca au scapat de liceu… peste cateva luni sau ani, se vor gandi la aceste vremuri apuse, cu jind, cu nostalgie si cu dor. Acum urmeaza un nou inceput… facultatea! 🙂
Mult succes!
Adolescenți Senzaționali 