Dezbracata cu forta in propria casa…

        Mă simțeam ca și cum eram în cea mai jalnică perioadă a vieții mele. Jobul nu mă mulțumea, familia simțeam că nu mă înțelege și pe deasupra simțeam că și casa mă strânge, de parcă pereții erau pe punctul de a mă sufoca. Eram parcă, dezbrăcată cu forța în propria casă. La muncă nu mă simțeam bine, acasă nu mă simțeam bine. Aveam nevoie de o schimbare și cum jobul nu îmi permiteam să mi-l schimb, ÎNCĂ, mi s-a năzărit să fac o schimbare în casa mea. Ideea de a muta mobila prin casă, nu era de ajuns. Voiam ceva mai mult. Voiam să zugrăvesc, să schimb faianța și gresia în baie, să-mi fac un bar în sufragerie. Voiam să dau o altă față casei mele anoste. Deja nu mă mai reprezenta. Nu mai zugrăvisem de cel puțin 3 ani, iar albul pe care îl alesesem atunci îmi părea cea mai apăsătoare culoare. Da, știu, nonculoare. Voiam multe, dar cu ce bani? Nu strânsesem nimic la saltea. Salariul mi-l dădeam pe cheltuielile casei, pe haine, pe mâncare și pe ieșirile rare în oraș.

Credit-negarantat-banii1

        Deși eu fusesem dintotdeauna o fată chibzuită, de data aceasta nu aveam nimic la pușculiță. Și oricum, ceea ce voiam eu să fac, costa destul de mult. Să zugrăvești un apartament cu 3 camere, să faci un bar în sufragerie și să schimbi faianța și gresia în baie, necesită o investiție măricică. Nu voiam să fac luxul după lume, nu. Dar măcar să schimb cât de cât fața apartamentului. Să-i dau culoarea și personalitatea mea.

       În lipsă de altceva, am intrat pe Google+. Așa cum fac de fiecare dată când mă bat gândurile. Și din plus în plus, de pe o poză pe alta, de pe un profil pe altul, am ajuns să dau un mare PLUS paginii de Google+ AVBS CREDIT. Nu auzisem în viața mea de această companie de brokeraj. Și ca să fiu sinceră, nici termenul de broker credite bancare nu știam ce înseamnă. Așa am aflat că se referă la o companie care oferă GRATUIT servicii celor care sunt interesați de obținerea unui credit bancar. AVBS Credit nu percepe comision, compania fiind plătită de bănci, printr-un comision IRAR, prin care clientul beneficiază de aceeași ofertă pe care ar primi-o și dacă s-ar adresa oricărei bănci. Când am aflat aceste informații, în mintea mea s-a aprins beculețul: „credit fără comision, credit fara comision, credit fără comision! Nu mai trebuie să mă calc în picioare la cozile interminabile de la bănci!”

         Și dacă tot nu mă descurcam atât de bine cu Google+, am zis să-i caut și pe Facebook înainte de a intra pe pagina oficială AVBS Credit. Pe Facebook AVBS CREDIT mare îmi fu surprinderea când am descoperit Programul Big Brother. Inițial am crezut că e o farsă. Gândul mi se dusese la emisiunile acelea live cu frumușei filmați într-o casă anume. N-am descoperit frumușei, am văzut oamenii din spatele specialiștilor în credite bancare. Erau tot felul de poze cu echipa AVBS Credit, în diferite ipostaze. Muncind, zâmbind, vorbind, gesticulând… în pauze, în timpul orelor de lucru sau de la câte un party business. Eram uimită, recunosc. Nicio bancă sau firmă de credite bancare nu își arată adevărata fața întregi lumi. Majoritatea se ascund și sunt de părere că aspectul uman este o dovadă de slăbiciune. Dar din punctul meu de vedere, nu este așa. M-am gândit că văzându-i atât de „aproape”, aveau să-mi înțeleagă nevoile și prin urmare să mă ajute cu un credit fără comision.

       Aventura mea a continuat pe LinkedIn AVBS CREDIT, de acolo am aflat de aplicația AVBS CREDIT, disponibilă numai pentru utilizatorii care dețin un smartphone Android sau iOS. Aplicație prin care orice client poate aplica la un credit direct de pe telefonul său mobil. Dar aplicația nu oferea numai atât, am descărcat-o și eu în smartphone-ul meu și am introdus codul unuic 1234; și am văzut că aplicația avea ca funcții cursul BNR, știri financiar bancare, anunțuri imobiliare; cadastru, asigurări și audit energetic și în final, am văzut că au și un CALCULATOR DE CREDITE AVBS CREDIT. Posibilitatea de a-mi calcula singură propriul credit și de a aplica la un credit direct de pe telefonul mobil, mi s-a părut wow. Și știți ce-am făcut, mi-am calculat și eu un posibil credit fără comision. Am văzut cât voi plăti lunar și în cât timp l-aș putea achita. Mama și ce m-am speriat, că la ceva timp după ce am închis Calculatorul de Credite, cineva m-a sunat ca să mă invite la sediul AVBS CREDIT pentru a discuta despre nevoile mele și pentru a-mi oferi banii cât mai repede. Nu mă gândeam să fiu contactată atât de rapid. Aplicația pentru smartphone-uri mi se pare o revoluție în domeniu, o mare bilă albă pentru AVBS CREDIT. De ce? Pentru că au avut inteligența de a investi în aplicațiile pentru smartphone-uri și astfel pentru a fi prezenți tot timpul în telefoanele clienților. Super avantaj, și pentru AVBS Credit, dar și pentru noi, cei care avem atâtea griji și nevoi.

AVBS

        M-am dus a doua zi, dar nu înainte de a intra și pe site-ul oficial, avbs.ro. N-am stat să mă plimb pe tot site-ul, nu sunt o persoană prea răbdatoare, dar am văzut că oferă și francize pentru cei care doresc o franciză în zona serviciilor și locuiesc, bineînțeles, în România. Cât despre credite, multe și ofertante: credite nevoi personale, credite ipotecare, refinanțare, prima casă, card credit și credit IMM. Eu oricum mă încadram la creditul pentru nevoile personale. N-aveam eu treabă cu alt gen de credite, deși, nu voi ști niciodată unde mă va duce viața.

         M-am dus la sediul AVBS Credit din București, sector 3, de pe strada Corneliu Coposu numărul 7, bloc 104, scara 3, etaj 8 și am fost primită nesperat de bine. Exact cum mă așteptam, mi-au oferit un credit de nevoi personale, evident FĂRĂ COMOSION. Am făcut dovada venitului meu lunar, stabil, prin documente justificatoare și cam atât. Am semnat câteva hârtii și în 3 zile am primit suma de 10.000 de lei. Sumă în care speram să mă încadrez pentru a-mi putea redecora apartamentul. 🙂

        Și da, mi-am făcut treaba, mi-am redecorat casa și acum, viața pare mai frumoasă. La muncă lucrurile nu mai sunt atât de cenușii, iar acasă mă întorc cu dragă inimă, mă simt bine și îmi place ceea ce văd în jur. Acum casa nu mă mai strânge, ci parcă mă îmbrățișează. Cât despre plata creditului AVBS, totul se derulează conform planului, dobânda mea e fixă și nu-mi fac nicio grijă, în 2 ani am tot timpul să achit creditul. 🙂

Logo-AVBS-Credit-300x170web

Publicitate
Acest articol a fost publicat în De Interes Public și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Dezbracata cu forta in propria casa…

  1. Alina Litere zice:

    Reblogged this on Adolescenți Senzaționali and commented:

    Codul unic al aplicatiei AVBS Credit este de ceva timp 1234!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s