Demna…

       Mă apasă… o tristețe profundă mă apasă… nu mă lasă să respir. Mi-e dor, nici nu știu de ce… dar are iz de durere. Neplăcut mai este… îmi curg lacrimile în paharul gol de alaltăieri. Din el mi-am băut propriul venin, l-am înghițit pe nerăsuflate. Speram că o să mor sau măcar că o să mă purific… dar de unde?! Nu s-a întâmplat nimic… aceeași tristețe, aceeași durere, același dor ce mă apasă de câțiva ani încoace. Cui să-i spun oful meu? Nici eu nu mă înțeleg, nici eu nu știu ce se întâmplă, ce să fac și încotro să o apuc. Aș pleca, m-aș lăsa de trecut, m-aș lăsa de băut, m-aș lăsa de trăit… dar știu că ea, singurătatea, mă va ajunge întotdeauna din urmă.

      Mă așteptam să simt așa… mă așteptam, așa fac mereu, mă duc în locuri care nu-mi fac bine, mă arunc în brațe care îmi fac rău. Este specific mie, nici nu mă mir… și totuși, chiar dacă pare că mă plâng, nu mă plâng, mă descarc. Este o diferență… acum scriu și mai târziu, va trece efectul veninului, voi râde din nou, voi zâmbi și mă voi simți în sfârșit liberă. Este doar un moment, moment de panică, mă panichez când singurătatea mă apasă și dorul mă încolțește din toate părțile. Dar o să-mi treacă, atacul de panică nu mă va omorî. Sunt invincibilă, mă reîntregesc din cenușă, ca pasărea Phoenix.

      Ați mai văzut voi pasăre plângăcioasă? Nu! Nici eu nu sunt, dar mă mai râzgâi din când în când, așa suntem noi femeile, ne place să ne spunem oful, dar tot noi urâm când suntem compătimite. Așa că nu mă compătimiți, nu-mi pare rău de nimic, nu am regrete, este viața pe care am ales să o duc și-aceleași greșeli din dragoste, le-aș repeta de mii de ori. Decât să mor neiubind, în liniște și siguranță, mai bine mor în chinuri, de inimă albastră. Așa sunt eu, prefer să simt din belșug decât să nu simt nimic. Mai bine durere, decât nimic. Mai bine dor, decât singurătate. Mai bine cu gândul la un EL decât cu gândul la nimic.

       Cine alege să trăiască în siguranță, de fapt nu trăiește deloc. Cine alege să nu iubească de frica suferinței, de fapt nu se iubește pe sine, nu are încredere în propria ființă și se crede nedemn de sentimentele cuiva. Eu sunt demnă de iubirea întregii lumi, eu sunt demnă de mine și îmi asum TOT, fără regrete! Acum, mă scutur de praf, sunt pregătită să mă reîndrăgostesc și poate, să repet aceleași nebunii din dragoste!

Love-Desktop-Wallpapers11

Acest articol a fost publicat în Ganduri și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s