Copilul Erou

       Aseară am văzut o știre la TV care mi-a umplut inima de bucurie. Probabil că ați văzut-o și voi, dar pentru cei cărora le-a scăpat, vreau să vi-l prezint pe Mădălin Geabelea, un copil de 11 ani din Olt, care a salvat de la pieire un băiețel de 2 anișori care a căzut într-un puț, parcă fără sfârșit. Deși a fost chemat echipajul SMURD, groapa era atât de îngustă, încât numai un alt copil ar fi avut posibilitatea să coboare în ea. Atunci, voluntar, neîntrebat și nesilit de nimeni, s-a oferit Mădălin să coboare în puțul infernal, pentru a-l salva pe Alin, băiețelul de 2 ani. Salvarea lui Alin n-a fost deloc simplă, Mădălin a fost legat de glezne și coborât de 3 ori în groapă cu capul în jos. A dat dovadă de mult curaj, mie una mi-ar fi fost frică să cobor într-o groapă de peste 6 metri, îngustă și întunecată. Dar el a făcut-o și a fost foarte fericit că a reușit să-l scoată teafăr pe Alin din puț.

       Dar asta nu este tot, fapta lui bună a fost recompensată. Cum? Premierul Victor Ponta l-a chemat pe Mădălin și pe mama acestuia la Palatul Parlamentului unde i-a oferit o diplomă de onoare și suma de 10.000 de lei. Suma, bineînțeles că n-a fost mare deloc, dar Mădălin provine dintr-o familie super modestă de la țară și banii aceștia le vor fi de folos. Cu toate acestea, deși părinții lui se luptă cu greutățile financiare, Mădălin a promis că nu va cheltui banii până la 18 ani, însă a mărturisit că îi va cumpăra un cadou lui Alin și-și va lua pentru el un calculator.

Copilul Erou

         Discursul lui Victor Ponta de la Palatul Parlamentului a fost cum a fost… deși l-a strâns de câteva ori de umeri pe Mădălin, vorbele lui păreau goale. Pe când Mădălin, băiatul a spus tare și răspicat: „Mulțumesc, Servesc Patria!”… părea atât de mândru și de emoționat… el chiar crede în vorbele pe care le-a spus și își dorește din tot sufletul să devină pompier și să salveze mai multe vieți. Să-l ajute Dumnezeu, pentru că este un copil tare bun, educat și ambițios, care își dorește din tot sufletul să ajungă cineva. Avem nevoie de oameni ca el! Mi-au plăcut, și Mădălin și mama lui, se vede că sunt o familie cu mult bun simț și foarte buni la suflet.

       După premierea de la Palatul Victoria, Mădălin a vizitat un parc de distracții din București, iar fericirea de pe chipul lui era imensă. S-a dat în toate coțomediile posibile și a mâncat dulciuri pe care nu le-a gustat niciodată. L-au filmat cu vata de zahăr în mână, pe care o gusta cu stângăcie… părea să-i placă, deși părea să-l și mire foarte mult „dulcele” neobișnuit. Vesel și frumos copil! Un exemplu pentru noi toți, un exemplu de bunătate și curaj!

          Oare câți dintre noi am fi avut curajul lui?

Acest articol a fost publicat în Despre adolescenți, Motivational și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s