Vedeți fotografia? Scaunul simbolizează omul, iar fetița cu baloane este inocența pe care toți o avem în noi, încă de la naștere. În viață ni se întâmplă tot felul de lucruri, unele bune, altele mai puțin bune, unele chiar dureros de marcante. Cu cât înaintăm în viață, cu atât inocența se risipește, puțin câte puțin. Eu prețuiesc inocența, cred că este cea mai valoroasă calitate cu care omul se naște. În vreme ce alte calități sunt dobândite pe parcursul vieții, inocența este nativă. Însă anii o răpesc. Foarte rar inocența se păstrează și dincolo de maturitate. Pentru că inocența însumează la rândul ei o serie de calități foarte importante pentru un om. Inocența înseamnă să iubești necondiționat, să crezi în oameni, să crezi în bunătatea oamenilor, în cinstea lor și în puterea lor. Inocența înseamnă speranță, vis, frumos, iubire și lumină.
Însă oricât am vrea să ne păstrăm inocența, la maturitate nu ne rămâne decât un strop, sub forma speranței. Speranța aceea de mai bine se trage din inocență. Speranța că oamenii sunt încă buni și frumoși se trage tot din inocență. Însă puțini am păstrat-o în sufletele noastre. De ce? Din cauza vieții. Uneori ne lovește și ne ia pe nepregătite, ni se întâmplă lucruri la care nu ne-am fi așteptat, ne dezamăgesc oamenii și începem să fim scârbiți, de tot și de toate. Foarte puțini știu să lase în urmă răutățile care li se întâmplă. Foarte puțini se scutură de praf și spun: EU ÎNCĂ MAI CRED ÎN OAMENI! Foarte puțini reușesc să mai iubească după ce au fost trădați. Și chiar dacă sufletul doare și este tăios, și chiar dacă ți-ai dori să mai crezi în frumusețea vieții, ajungi să nu mai poți. Deși ți-ai dori să rămâi cu sufletul intact, nepângărit de răutatea celorlalți, nu poți. Ajungi într-un punct de saturație în care îți bagi picioarele în tot și renunți să mai fii bun cu toată lumea.
Și cu cât ne pierdem încrederea în oameni, cu atât ajungem să semănăm cu scaunul din imagine. Rămânem goi, pustii și singuri. Și în singurătatea noastră, suntem capabil să ne privim inocența cum se înalță din ce în ce mai mult la ceruri. Dar deși ea se risipește ca o mireasmă în vânt, nu avem nici măcar un gram de putere pentru a o opri. Iar când ajungi să te simți pustiu, te pierzi pe tine însuți, te pierzi printre degete și-ți este greu să te aduni, să te remontezi și să-ți găsești puterea să crezi și să iubești din nou.
Să nu ne pierdem inocența, zic. Mai devreme sau mai târziu ea ne va aduce în viața noastră, iubirea împărtășită. Inocența ne va face fericiți într-un final. Inocența ne va aduce lângă noi un suflet la fel de bun și de pur. Și oricât ar fi viața de grea și de nedreaptă, păstrarea inocenței devine cea mai de preț virtute!
Adolescenți Senzaționali 
Adevarate cuvinte…
Multumesc!