Miroase a cozonac…

Și azi miroase a cozonaci pe toata scara blocului, prin tot cartierul, de parcă blocurile ar fi niște cozonaci imanși deghizați în ciment și ferestre. Oh, Doamne, și mi-e o poftă… de mor! Dar țin post și încerc să mă abțin. Astăzi este cea mai importantă zi a postului, dacă mă spurc tocmai astăzi, o fac lată. Și-așa n-am ținut decât această săptămână. În mod normal țineam toate zilele de miercuri, de vineri și Săptămâna Mare. Dar anul acesta am fost comodă, puturoasă… nu știu. Așa că vreau să mă țin tare. Dar ispita-i mare. Deși am ușa închisă la dormitor, mirosul din bucătărie a ajuns până la mine și mă leșină, nu alta. Pe facebook dacă mă uit… nu văd decât cozonaci și ouă. De ouă nu mi-e poftă, dar la cozonaci îmi lasă gura apă.

       Se spune că e mai rău să ții post și să poftești, decât să nu ții deloc. Ei bine, eu cred că dacă ți-e poftă și totuși te ambiționezi să ții post, mai mare e virtutea. Căci de, este un chin la mijloc. Necuratul mă îndeamnă din toate părțile să înfulec o bucată mare de cozonac, plină de rahat și nucă. Îmi plouă în gură, dar mă țin tare. Voi ce credeți? E mai păcat să poftești sau să te spurci? Nu vă cer dezlegare, oricum sunt hotărâtă să țin și astăzi. Mâine da, o să mănânc de toate, cred. :)) Dar astăzi nu. Azi este cea mai importantă zi a postului și măcar atâta ambiție să am și eu.

        Voi ce faceți astăzi? Ce mâncați? Mergeți la Biserică? Ce planuri aveți pentru Paște? De iarbă verde sigur nu e vreme. 🙂  

www.culinar.ro

Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s