Timp…

Timpul… dar prețios al omului,

Timp… început și sfârșit,

Timp… alinare și dezbinare,

Timpul… dulce vindecare.

Aș vrea să mă despart de timp,

Să nu mă mai simt constrânsă de tine,

Să te las să treci,

Fără să îmi mai pese.

Dar oricât te-aș lăsa eu,

Nu mă lași tu pe mine!

Mă afectezi…

Îmi brăzdezi chipul,

Îmi vei ninge părul,

Îmi vei încețoșa privirea

Și-mi vei îndurera simțirea.

N-aș vrea să fiu nemuritoare,

Să văd cum lumea-n jurul meu se stinge.

Aș vrea să nu-mi mai pese,

Să nu-ți mai simt tăișul ascuțit,

Să te las să pleci ca și cum n-ai exista.

Dar oricât m-aș încăpățâna,

Timpul ne trădează pe toți,

Ne fură puțin câte puțin,

Ne smulge amintirile

Și ne lasă goi,

Gârboviți și singuri…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ganduri și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s