Acum este momentul

Bună dragii mei, în ultima lună v-am neglijat, știu. Am fost prinsă într-o competiție care a durat o lună întreagă. Pot să spun că mi-a trecut timpul foarte repede, am fost prinsă într-o stare de creativitate continuă și într-adevăr, am reușit să neglijez acest blog. Nu am mai avut timp, dar asta nu înseamnă ca nu mi-am dorit să mai public articole și aici.

De aceea, de luni, am de gând să îmi iau revanșa. Voi reveni în prim-plan și voi posta articole cu și despre adolescenți. Inspirația nu prea mă ajută, sunt destul de obosită, mă simt sleită de puteri, dar cred că voi reuși să dezbat subiecte interesante pentru voi. Dacă aveți idei pentru mine, dacă vreți să scriu despre un anumit subiect, vă rog să îmi spuneți. ACUM ESTE MOMENTUL.

Dar până una-alta, tare mult aș vrea să mă odihnesc, să dooorm vreo 3 zile, așa de obosită mă simt. Și afară este înorat, parcă urmează să plouă, până și vremea trage la somn. Dar încă am treabă, oricât mi-aș dori, nu pot să lenevesc în pat. Deși mă dor toate cele, parcă am febră musculară în tot corpul.

Am nevoie de o cafea tare, de puțin soare cald de aprilie și de o melodie efervescentă. Melodiile ritmate parcă mă trezesc la viață. Vă pup!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s