Panouri solare termice

Apa și săpunul sunt sfinte, nu-i așa?! Dar ce te faci când nu ai apă caldă la discreție? Ce te faci când ești racordat la centrala termică a statului și stai la mâna lor să îți dea apă când consideră sau pot ei să o facă? Ce te faci dacă nu ai boiler și depinzi de bună voința statului? Automat aștepți apa caldă când vrea ea să vină, apoi când vine, trebuie să irosești metrii cubi întregi de apă, până vine exact cea caldă. Că de, știți, la început este extrem de rece. De parcă n-ar curge pe țeava de apă caldă, ci pe cea rece. Ideea este că noi cei care stăm la bloc suntem la mâna altora dacă nu avem centrală termică, însă cei care stau la casă au mai multe alternative, mult mai ieftine și mult mai sănătoase. Atât pentru voi, cât și pentru mediu.

Ca să aveți apă caldă oricând, la orice oră, fără să fiți nevoiți să plătiți facturi exagerat de mari la curent sau gaze, vă recomand să vă cumpărați panouri solare apa calda. Panourile solare pentru apă caldă se numesc Panouri Solare Termice, a nu se confunda cu panourile solare pentru energia electrică, care se numesc Panouri Solare Fotovoltaice. Oricum ar fi, panourile solare sunt clasificate într-o mulțime de categorii, după diferite tipuri de criterii, în funcție de modul de utilizare, în funcție de modalitatea de captare a căldurii sau după modalitățile de construcție.

Dar haideți să vă descriu acum, puțin, tipurile de Panouri Solare Termice, speciale pentru a avea apă caldă oricând, la orice oră. Panourile solare termice sunt ideale atât pentru sezonul mai rece, când asigură 60-80% din necesarul de apă caldă, dar și pentru vară când asigură necesarul de 100%. Deci oricât ar fi iarna de grea, ele încă au putere să ofere apa caldă.

       Panourile solare termice sunt de două tipuri:

–       Panouri solare cu tuburi vidate – care sunt mai eficiente decât panourile solare plane, având un randament foarte bun tocmai pentru că razele soarelui cad perpendicular pe ele, pe mai multe unghiuri. Deasemenea sunt mai ușor de întreținut decât panourile plane, pentru că există foarte puține depuneri pe suprafața cilindrică a tuburilor. Energia solară este captată prin tuburile vidate.

–       Panourile solare plane – sunt formate din plăci de cupru, care ajută la captarea energiei solare. Sunt potrivite pentru toate tipurile de climă, fiind foarte flexibile și potrivite pentru încălzirea apei menajere.

După cum bine v-ați dat seama, panourile solare reprezintă o soluție eficientă de producere a energiei electrice sau de apă caldă, proprie! Probabil vă întrebați care sunt costurile la care se ridică cumpărarea panourilor și instalarea lor. Ei bine, trebuie să știți că vă puteți reduce cheltuielile de întreținere cu până la 65%, în medie, însă în timpul verii, puteți ajunge și la 100%, pentru că atunci panourile solare lucrează la capacitatea lor maximă, datorită razelor de soare puternice.

         Costul cumpărării și instalării panourilor solare termice sau voltaice depind de mai mulți factori, cum ar fi complexitatea instalației, calitatea produselor și prețul manoperei. Dar dacă panourile solare sunt instalate corect și sunt folosite la fel de corect, durata lor de viață poate ajunge și până la 30 de ani. Practic nu faceți o cumpărare, ci o investiție pe termen foarte lung, aproape cât o viață de om. Cam în aproximativ 5 ani vă scoateți bani. Știu că începutul este destul de costisitor, dar gândiți-vă la confortul și facturile extrem de mici de după.

Eu cred că se merită, nu?

logo-top-panouri-solare

Acest articol a fost publicat în De Interes Public și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s