Scăunele pentru copii

Marele regret al vieții mele este că nu am și eu un frate. Pe mine mama m-a făcut foarte de tânără, apoi nu a mai vrut să aibe copii. Chiar de curând îi spuneam că încă mi-ar plăcea să îmi facă un frățior. Deși sunt la vârsta la care aș putea avea proprii mei copii, mie mi-ar plăcea un frățior, să fiu soră, nu mamă. Mi-ar fi plăcut să o văd pe mama însărcinată, să-i ating burtica când mișcă bebele; mi-ar fi plăcut să aleg împreună cu ea lucrușoarele copilului, hăinuțele, pătuțul, măsuța de înfășat, minunatul scaun de masa bebe, albiuța, jucăriile și câte și mai câte. Dar vedeți voi, mama nu vrea să îmi facă această plăcere, spune că este prea bătrână pentru schimbat scutece. Eu mă amuz, aș vrea un frate, dar nu m-aș hazarda încă să nasc propriul meu copil. Nu mă simt pregătită, probabil că nu mă voi simți niciodată pregătită. Dar asta este altă poveste. 🙂

Vă spuneam ceva de scaunele de masă pentru copilași. Ei bine le ador! Le-am văzut mai mult în filmele americane, oare la noi nu sunt atât de celebre? La americani bebeluși stau la masă alături de ei, de fiecare dată, în propriul lor scăunel. Spun eu scăunel, că el este destul de mare, atât de înalt încât să ajungă la nivelul adulților. Mi se pare fantastic să iei masa împreună cu bebelușul tău. Să-i dai lui să pape, să mai iei și tu câte o înghițitură. Sau dacă el a păpat deja, pur și simplu să fie alături de familie, să nu stea singurel în propriul lui pătuț. Mi se pare potrivit și pentru momentele când mămicile gătesc. Păi da, mămica gătește, iar copilașul stă în scaunul lui și-și face de lucru cu câte o farfurioară și o linguriță. Și ca să fiu sinceră, ce poate fi mai frumos decât un copilaș moscolit de mâncare, așezat în propriul lui scăunel de masă?!

Happy Bebe

Dar știți de unde puteți cumpăra un scaun de masă pentru copilașul vostru, la cel mai accesibil preț?! Din magazinul online HappyBees.ro. Ei bine, HappyBees.ro comercializează fel și fel de cărucioare pentru copii, marsupii, scaune auto, scaune pentru masa, șezlonguri, balansoare, săniuțe, produse de mobilier pentru camera copilului, jucării felurite, produse utile pentru mămici, hăinuțe pentru fetițe, hăinuțe pentru băieți, articole pentru botez și muuulte, multe alte articole numai pentru copilașii voștri gingași. Toate produsele sunt absolut minunate, electrizante, de calitate și care asigură siguranța copilului. Știm cu toții cât de sensibili sunt micuții, iar pentru ei avem nevoie de tot ceea ce este mai bun.

          Deși mă tem să fac un copil, foarte des obișnuiesc să intru pe site-uri diverse care vând articole pentru copii. De ce?! Pentru că-mi plac, sunt magice. Pot să mă uit ore în șir la produsele pentru copii, nu o să mă plictisesc niciodată dacă mă lași într-un magazin pentru copii. Voi fi vrăjită de culorile și designul produselor. O singură hăinuță mă duce pe tărâmul inocenței. Și dacă mai îndrăznesc să mai ating si obrazul de o jucărie de pluș, deja parcă mă reîntorc în propria mea copilărie. Pe vremea când eu eram doar un pui de om. Puiul mamei răsfățat.

Cred că dacă voi avea vreodată un copil, cândva, când va fi să fie… primul lucru pe care îl voi cumpăra, va fi un scaun pentru masă pentru copilași. Nu-i așa că-s minunate? Nu-i așa că sunt adorabili bebeii moscoliți?! 🙂

Acest articol a fost publicat în De Interes Public și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s