Peron de gară…

Mi-am lăsat pe un peron de gară

Sufletul, alaltăieri,

S-atârne de o scară.

Cântărea prea greu,

O povară grea trăgea de el

Și-l făcea să fie apăsător, de plumb.

L-am lăsat acolo,

Crezând că poate

Va reuși să-l vadă cineva

Și să îl ia acasă.

Am sperat că dacă îl voi lăsa în drum,

Se va aerisi și-ncet, încet,

Durerile și greutatea se vor risipi.

Nu știu ce s-a întâmplat cu el,

L-am părăsit, și pe mine m-am lăsat,

Așa, goală, pustie, fără căpătâi.

Mă voi întoarce într-o zi

Pe-acel peron de gară,

Mă voi urca în trenul vieții mele

Și poate mă voi regăsi,

Pe mine și sufletul meu.

Și dacă cineva mi l-a furat de-acolo,

Mă mulțumesc și cu un alt suflet

Mai frumos decât a fost al meu.

Nu mă duc prin gări să hoinăresc,

Mă duc prin gări să-mi caut fericirea,

Caut gara vieții mele,

Caut trenul destinului meu

Și drumul care mă va duce spre împlinire.

Proabil că acolo undeva,

Voi găsi în sfârșit trenul mult căutat,

Pe un peron de gară uitat.

Până atunci o să continui să mă las

Și să mă rătăcesc

Prin gările altor vieți,

Atinsă de oameni și de drumeți,

La fel de rătăciți ca mine…

Acest articol a fost publicat în Ganduri și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s