La ce sunt bune lacrimile?!

       Iată o întrebare pe care nu mulți ne-o punem de-alungul timpului. Ce sunt lacrimile în fond? Și de ce se revarsă din ochii noștri. Mulți cred că lacrimile sunt numai a o manifestare a durerii și a suferinței. Ei bine nu este chiar așa. Lacrimile mai vin și la comandă. Lacrimile, ca orice acțiune a noastră, pot face minuni. Când suferim, plângem. Când ne doare ceva, fizic sau spiritual, plâgem. Când ne bucurăm peste măsură, plângem. Când ne emoționăm, plângem. Când ne temem, plângem. Când iubim, plângem. Uneori am senzația că mai des plângem decât zâmbim.

       Se spune că lacrimile sunt izvorul sufletului și când o emoție puternică ne încearcă, lacrimile curg fără să vrem. Știm cu toții, până și bărbații plâng câteodată. Așa este, nu?! Ei bine, lacrimile sunt și bune, sunt și nebune. Sunt și sincere, sunt și mincinoase. Sunt și reale, dar și lacrimi de crocodil, adică prefăcute. Dar haideți să dezbatem puțin subiectul, de ce plângem și mai ales, la ce sunt bune lacrimile? Iată:

–          Lacrimile ne ajută să ne descărcăm! Acesta cred că este cel mai puternic fenomen pe care lacrimile reușesc să îl săvârșească. Oricât am fi de îndurerați, de necăjiți, de supărați sau de frustrați, lacrimile ne iau acea piatră de pe inimă. Ne ușurează sufletul și ne limpezesc mintea. După o porție de plâns, nu doar că ne ia somnul, dar ne liniștim, ne calmăm și începem să gândim limpede, găsind soluții.

–          Lacrimile ne ajută să manipulăm oamenii! De câte ori nu plâng femeile, doar pentru a-și atinge scopul?! De foarte multe ori. Lacrimile impresionează aproape întotdeauna un bărbat. Pe principiu, femeile sunt sincere, lacrimile sunt cea mai mare dovadă a sincerității și a chinului. Dacă un bărbat este prea tranșant, prea direct sau vrea să rupă relația de la rădăcină, brusc, femeia întotdeauna va plânge. De ce plânge?! Ca să nu piardă bărbatul respectiv, ca să îl manipuleze și să îi demonstreze cât de bună este ea. Ei bine, lacrimile nu sunt întotdeauna o dovadă de bunătate. Dar nici bărbații nu fac rabat de la lacrimi când vor să fie iertați. Da, bărbații plâng numai ca să fie iertați. Dacă fac vreo prostie, dacă înșeală, dacă se îmbată, dacă fac o treabă foarte urâtă, pentru a fi iertați, plâng. În timp ce se justifică și-și cer iertare, obișnuiesc și să plângă. Tocmai pentru că bărbații nu prea plâng, lacrimile bărbatului sunt cea mai mare dovadă că lui îi pare rău și nu va mai comite aceeași greșeală. Ei bine… rămâne de văzut. Mulți plâng fapta, dar se gândesc la alta.

–          Lacrimile ne ajută să sensibilizăm oamenii! De câte ori nu am apelat la lacrimi pentru a sensibiliza un om?! Indiferent că avem o problemă, indiferent că depindem de cineva, indiferent din ce cauză, uneori mai plângem și ca să sensibilizăm. Nu neapărat să manipulam, dar măcar să „mișcăm” ceva. În vreme ce lacrimile manipulatoare sunt de obicei nesincere, cele pentru sensibilizare sunt ceva mai curate. Când simți că viața ta depinde de un om, lacrimile de sensibilizare sunt mai fierbinți ca niciodată.

–          Lacrimile ne fac oameni! În jurul nostru sunt atâția actori, încât nu ne mai dăm seama care este omul sincer și care poartă măști. Ideea este că la un moment dat cu toții purtăm măști și ajungem să ne cam pierdem credibilitatea, sufletul și așa mai departe. Am cunoscut cu toții la viața noastră numeroși oameni ambițioși, unii chiar mincinoși patologici, mai răi, mai cruzi, mai în diverse feluri, iar lacrimile vărsate de ei, ne demonstrează că  sunt și ei oameni. Fiind oameni, pot fi salvați, iertați, vindecați. Lacrimile ne fac umani și ne scot la iveală sensibilitatea și latura emoțională.

             Lumea plânge în general din diverse motive, cauze, scopuri și sentimente. Unii se prefac, alții sunt sinceri. Lacrimile sunt bune când plângi în intimitate, pentru sufletul tău, pentru a te descărca, nu pentru a manipula sau impresiona. Dacă totuși printre voi cunoașteți „plângăcioși”, fiți atenți la mimica lor, li se va citi pe față dacă sunt sinceri sau prefăcuți. Și mai ales, nu vă lăsați manipulați la infinit de aceleași lacrimi. Până la urmă dacă nu te simți bine într-o relație, trebuie să o rupi, oricât va plânge celălalt. Nimeni n-a murit din dragoste și într-un final se va sătura să mai plângă. Plângeți, dar în limita decenței. Mai bine râdeți decât să plângeți!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Motivational și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la La ce sunt bune lacrimile?!

  1. ai dreptate, asa de bine raspunde sotul meu la cateva lacrimi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s