Mocirla neiubirii…

Lacrimile fierbinți și acide,

Mușcau din obrazul ofilit

Al fetei triste,

Ce-și purta viața

Numai pe drumuri greșite.

Își oferea inima oricui,

Iar trupul și-l dădea

Numai pe vorbe dulci, mincinoase.

Tristețea îi întuneca mintea,

Lipsa iubirii îi distrugeau inima,

Și amândouă, împreună,

O făceau să pășească

Din greșeală în greșeală.

Deși familia îi explicase

Că lumea de afară este dură,

Că vor profita de naivitatea

Și foamei ei de dragostea,

Ea tot crezu și încă mai credea

Că dragostea se naște

Din mângâieri moi

Și așternuturi umede.

Nu știa că sentimentele

Nu vin din carne,

Ci din suflet.

Iar ea, cu cât își murdărea mai mult trupul,

Cu atât se afunda și mai tare

În mocirla neiubirii.

Uneori… ar fi dat timpul înapoi…

Să-și fi putut păstra fecioria.

Știa că dacă nu ar fi greșit atunci,

Probabil că nici unul, de după,

Nu ar fi meritat fructul inocent

Al trupului ei.

Dar acum… era prea târziu,

Timpul nu îl putea da înapoi…

Ar fi putut numai să se îndrepte,

Să se întoarcă din drum,

Să-și spele pielea și sufletul,

Să stea liniștită o vreme,

Și să o ia de la capăt.

Mai puternică decât niciodată

Și capabilă de a spune nu,

Și de a nu se mai lăsa pradă,

Altor mâini, altor bărbați.

Greu îi fu, dar reuși…

Reuși să se recupereze,

Să-și redobândească viața

Și liniștea…

Liniștea sufletească…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ganduri și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s