Adolescenți senzaționali

           Mi-e mai mare dragul să văd și să cunosc adolescenți de toată isprava. Adolescenți adevărat senzaționali, siguri pe ei, deștepți, cu personalitate, care cunosc limita dintre distracție și necaz. Nu îmi este dat să văd în fiecare zi un adolescent care se gândește la viitor, care învață pentru a deveni cineva, care gândește înainte să vorbească, care simte și se comportă ca atare; însă există astfel de adolescenți. Poate că nu sunt la tot pasul… dar sunt. Și parcă îmi saltă inima de bucurie când descopăr un astfel de tânăr.

         De obicei adolescenții sunt aeriani, nu văd, nu aud și uneori, parcă nu gândesc. Sunt mereu preocupați de viața lor personală, de prieteni, de haine, gadget-uri, ieșiri și cam atât. Dar știți, prin toată nebunia de adolescenți cam greu de strunit, mai sunt și tineri ancorați bine cu picioarele pe pământ. Copii crescuți frumos, educați astfel încât să gândească, să-și dorească să realizeze ceva în viață; copii care își fac mândrii proprii părinți. Dar știți, este în primul rând meritul părinților, așa i-au educat de mici.

          Dar în fine… cert este un lucru. Ador să vorbesc cu un adolescent cu o gândire faină, care spune cu ușurință ce are de zis, care știe să argumenteze… căruia nu-i este teamă să spună ce gândește. Iubesc adolescenții care își ajută părinții, care se implică în activități în familie și nu numai. Îmi plac adolescenții care știu să spună nu, care știu să facă alegerile cele mai bune și care știu de ce fac o anumită alegere. Deși pare că vorbesc despre oameni maturi… nu, nu despre maturi, există și adolescenți așa de faini. Adolescenți cu care ne mândrim, care ne vor face cinste, care vor deveni niște oameni de bine.

         Ideea este următoarea: EDUCAȚIA! De la educație pornește totul, părinții pot determina copilul, încă de mic, cum să-și trăiască viața, care le sunt valoriile, pe ce principii să se ghideze în viață. Știu, mai contează și sămânța omului, a adolescentului, dar educat frumos, orice zvăpăiat ajunge om. Om senzațional.

       Așa că dragi adolescenți, puteți fi și super mișto (ca să vorbesc în limbajul vostru), dar mai trebuie și să vreți să fiți așa mișto. Până data viitoare, citiți, râdeți mult și comportați-vă responsabil. 🙂  

Acest articol a fost publicat în Despre adolescenți și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s