Cod roșu în Buzău

        1506641_737275906297490_112377288_n

        Buzăul este îngropați în nămeți… s-a început cu cod galben, așa ca o bucurie. Natura a atras codul portocaliu, numai bine pentru săniuș la discreție. Dar deja codul roșu a venit ca o avalanșă interminabilă de zăpadă. Îngrozitor, pe scurt. Drumuri blocate, case izolate.

         Eu stau în oraș, într-o zonă în care mă bucur de toate utilitățile posibile, apă rece, apă caldă, căldură, curent, internet. Frezele trec de două ori pe zi prin cartier, formând munți de zăpadă pe marginea trotoarelor. Sunt aproape imposibil de trecut la pas. Grădina mi-e plină cu zăpadă, vântul a suflat-o și-a așezat-o în piramidă, îmi ajunge până la geam. Stau la parter, deja nu se poate scutura nimic pe fereastră. Cu puțină ambiție aș putea ieși afară pe geam. Câțiva bărbați viteji din bloc au făcut cărare până în stradă… am noroc că am un supermarket foarte aproape, la o stradă distanță. De foame nu murim… problema e când se vor termina proviziile în magazin, dacă nu va putea fi din aprovizionat, atunci va fi o problemă. Sper să nu întâmpinăm așa ceva… în fine… noi ca noi, suntem foarte bine, mulțumim lui Dumnezeu.

          Dar bieții oameni de la țară sunt izolați, îngropați în zăpadă, așa cum s-a întâmplat și în anii trecuți. Mulți au murit atunci, mulți vor muri și-acum. Mulți îndură frigul, foame, fără curent și fără apă. Pot topi zăpadă… dar fără mâncare, până când?! Mă întreb ce vor face femeile gravide cărora li se apropie sorocul, oamenii bolnavi care vor avea nevoie de salvări… sau Doamne ferește, cei care vor muri, familiile vor trebui să stea cu cei ce trec în neființă până se vor debloca drumurile… casele, cimitirile.

       Întotdeauna mi-a displăcut iarna, dar parcă zăpadă ca acum n-am văzut niciodată. O urăsc. De ce?! Pentru că știu că din cauza ei mulți oameni sunt chinuiți. Mă întreb de ce sunt atât de crunte iernile în ultimul timp?! Ce se întâmplă?! Și mai ales de ce autoritățile nu fac ceva?! De ce nu achiziționează și mai multe utilaje de deszăpezire?! Am început săptămâna atât de trist, cu accidentul aviatic din Apuseni, cu moarte lui Adrian Iovan și decesul tinerei Aura Ion. Tragic, trist… mult prea trist. Dar zăpada asta, va atrage și mai mult tragism, aduce cu sine și mai multe decese. Mi-e groază. Copii cred că sunt cei mai fericiți, nu vor merge la școală, probabil toată săptămâna.

        Voi cum suportați vremea?! La mine ninge în continuu de două zile… 😦 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s