Dă-mi voie…

Dă-mi voie să-ți port

Sufletul la gâtul meu,

Ca pe un colier prețios

De smaralde verzi, ca marea.

Sau poate și mai bine,

Ca pe un talisman norocos,

Pe care l-aș pune să se odihnească,

Pe sânul stâng,

Lângă inima dreaptă.

Dă-mi voie să-ți port sărutul,

Pe buzele mele crăpate,

De arșița dorului pe care îl simt,

De-atâta amar de vreme.

Dă-mi voie să-ți port iubirea,

Cu mine, oriunde aș merge…

Aș pune-o în pântecul meu sterp,

Pe care iubirea l-ar vindeca

Și l-ar umple cu rodul dragostei noastre.

Dă-mi voie să-ți port privirea gingașă,

În gând, cu mine, de nedespărțit.

Și-atunci când nu voi mai avea motive,

Nici chef, nici răbdare,

Căldura privirii tale

Să-mi dea și putere

Și multă încredere în mine.

Dă-mi voie să-ți port atingerea,

Pe fiecare centimetru pătrat,

Al pielii mele uscate.

S-a uscat de-atâta singurătate…

Dar așezând pe ea,

Amintirea afecțiunii tale,

Pe loc se va revigora

Și va străluci ca o rază de soare.

Dă-mi voie să te port în suflet,

În spirit, în minte și-n inimă,

Dă-mi voie să te iubesc…

Dar mai presus de toate…

Lasă-mă să-ți fiu alături,

Și azi, și mâine și pentru totdeauna…

Acest articol a fost publicat în Ganduri și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s