Viața în pași de dans

Vreau să-mi port viața în pași de dans. Se poate?! Se poate, vă spun eu! De când mă știu mi-aș fi dorit să fi trăit în secolul XVIII, să fiu o doamnă de viță nobilă, să îmbrac celebrele rochii din materiale veritabile, grele, dar nemăsurat de frumoase; să port bijuterii extrem de scumpe, confecționate din metale prețioase și bătute în pietre exagerat de valoroase. Mi-aș fi dorit să fac parte dintr-o clasă socială foarte bună, să merg la baluri mascate și să dansez vals vienez cu domni educați și frumoși, nobili sau lorzi, de ce nu?! Dar nu m-am născut în secolul XVIII, am avut neșansa sau poate privilegiul, nici eu nu știu, să mă nasc în secolul XXI.

Și dacă tot suntem în 2014, vreau să renunț la monotonie, la plictiseală și la tristețe. Îmi doresc să dansez, să vibrez, să simt și să fiu fericită. Cum?! Primul pas spre o viață în pași de dans este să mă înscriu la un curs de dans. Cu Scoala de Dans În Pași de Dans aș putea să învăț să dansez nu numai vals vienez, ci și vals lent, tango, quiq-step, slow-fox, samba, cha-cha, rumba, salsa, bachata, paso-doble, jive sau merengue. Îmi place mult faptul că antrenorii și echipa Școlii de Dans în Pași de Dans nu pun accent pe performanță, ci lecțiile de dans au ca scop socializarea, mișcarea într-un mod plăcut, distracția, relaxarea și dansul ca pură plăcere, pasiune neîngrădită. Fantastic, nu?! Pentru că eu nu vreau să fac performanță, ci să mă simt bine, să mă mișc în ritmul muzici, să-mi descopăr trupul și posibilitățile lui și de ce nu, să-mi întăresc sănătatea și să-mi mențin silueta subțire. Știm cu toții că mișcarea face bine sănătății, știm că ajută la menținerea supleții trupului. Iar dansul implică mișcare, multă mișcare, dar parcă nu la fel de obositoare ca mersul la sală.

InPasiDeDans

Tot citind pe website-ul școlii de dans, parcă simt vibrând în mine nu numai dorința de dans ci și timpurile pe care le trăim. Dincolo de valsul vienez mult mai mult constat că mi-ar plăcea să învăț să dansez dansul latino bachata. Este atât de senzual, de pasional și de focos, încât sângele meu latin îl strigă cu glas tare și răspicat. M-am îndrăgostit de acest dans privind pe youtube nenumăratele videoclipuri în care tinerii frumoși și energici dansau bachata. Îmi place, este un dans al iubirii, un dans de conexiune și de încredere. Mișcările lascive ale dansatorilor crează un univers plin de trăiri. Pentru că bachata crează o poveste de iubire nemuritoare, care se împlinește acolo, pe loc, în pași de dans. Dansatorii își fac declarații de dragoste în timp ce dansează, își mărturisesc iubirea și foamea cu care-și doresc partenerii. Ador bachata, este un dans realmente inconfundabil și nemaipomenit de frumos.

Eu vreau să-mi trăiesc viața în pași de bachata, tu?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în De Interes Public și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s