Despre prietenie…

          Eram prietene din copilărie, crescuserăm împreună, împărțisem împreună o ciocolată, ne spusesem bucuriile și ofurile de când ne știam. Dar la maturitate ne îndepărtaserăm, viața ne despărțise, destinele noastre au luat-o pe cărări diferite, dar încă ne vedeam, încă vorbeam. Dar ceva se schimbase. Invidia încolțise în sufletele noastre. Eu le invidiam pentru că erau căsătorite, aveau copii, erau fericite din punct de vedere emoțional, cu toate că financiar aveau probleme mari. Iar pe mine mă invidiau pentru că reușisem să îmi construiesc o carieră, un nume și o poziție socială și financiară foarte bună. Aș fi schimbat locul cu ele într-o clipită, sau așa credeam. Căci dacă aș fi vrut cu tot sufletul, mi-aș fi făcut de mult o familie, dar alesesem cariera în detrimentul iubirii. Niciodată nu fusesem o femeie stăpânită, îmi plăcea independența din toate punctele de vedere. Însă la 30 de ani, aveam regrete că nu îmi făcusem timp și pentru o familie. Parcă le priveam cu jind, așa cum și ele mă priveau pe mine.
          Oarecum erau fericite, așa cum orecum eram și eu fericită. Dar în viață nu le poți avea pe toate, nu prea înțelegeam noi aceste lucruri. Mă simțeam rău în preajma lor, așa cum și ele erau rezervate în prezența mea. Nu era normal așa, ne simțeam inferioare fără motiv… aș fi vrut să le recâștig, să ne reapropiem, să fim din nou ca niște surori și să recuperăm timpul pierdut în care fiecare dintre noi își făcuse o altă viață.
           Mi-am luat inima în dinți, mi-am dat seama că le iubeam și le duceam dorul, și mi-am deschis inima în fața lor. Le-am povestit cine sunt, cum am ajuns unde sunt și ce a trebuit să fac ca să îmi câștig independența financiară și statutul. Încet, încet am reușit să le fac să se simtă din nou bine în preajma mea, le-am dovedit că sunt aceeași. Le-am dat de înțeles că banii și faima nu schimbă omul, decât dacă omul respectiv vrea să se schimbe. Mi-am dorit să fiu din nou alături de ele, să le fiu aproape și să devin mătușa copiilor lor. Acea mătușă care să îi iubească, să îi protejeze și să le facă cadouri minunate, mult dorite. Am reușit să le recâștig… m-am bucurat enorm.
 
        Morala: Când îți iubești prietenii, prietenia este nemuritoare și iese învingătoare în fața oricărui obstacol. Dincolo de orice distanță, când îți dorești, îți poți recupera prietenii, indiferent oricâți ani au trecut, oricâte diferențe vor exista. Prietenia este o comoară și trebuie prețuită și îngrijită. Prietenia este sora bună a iubirii, o soră care te face numai fericit și care foarte rar te supără. Fii om și fii un bun prieten!
Acest articol a fost publicat în Proză Scurtă și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s