Îmi transpiră palmele,
Nu știu ce să fac,
Încotro s-o iau…
Să pornesc pe străzi,
Să privesc soarele?!
Să las vântul mai bine
Să-mi usuce de grabă palmele?!
Să m-arunc în prima mare
Sau lac, ce-mi iese în cale?!
Să mă urc într-un copac,
Să-mi înzdrăvenesc picioarele?!
Să plec undeva departe?!
Acolo unde palmele îmi sunt mereu uscate,
Ochii strălucitori și inima plină de-amor,
Nu sânge-venin?!
Oare există un astfel de loc,
Unde totul este numai fericire
Și oamenii oferă numai iubire?!
Nu bani, că banii îmi umezesc palmele,
Ele cerșesc monezi și valoare,
Ele vor mult și ele-s zgârcite.
Doar inima-mi cere afecțiune,
Doar ea mi-e loială și-mi vrea binele,
Ea este cea care mă ghidează,
Tot din cauza ei am nopți în care aș plânge,
De dor sau de neputință.
Dar mintea mă îmbărbătează,
Și-mi spune că nu are sens să plâng,
Căci puterea stă în mâinile mele.
Și mă întreb: cele păcătoase?!
Cele care iau și nu știu să dea?!
Miram-aș, mai bine mă iau după inimă,
Ea știe, ea simte, presimte
Și mă călăuzește spre calea cea bună.
Până la urmă să mai plec?!
Mai bine rămân acasă…
Îmi usuc palmele la sobă,
Îmi las inima să zburde spre căi însorite,
Și mintea să-mi plece cu sorcova…
Mai bine…
Adolescenți Senzaționali 