Și îngerii plâng câteodată…

www.trilulilu.ro

       „Plângi?! Nu-i nimic, și îngerii plâng câteodată…”

Se întâmpla în a doua seară de Crăciun, hoinăream pe Facebook, evident. Nu că n-aveam nimic mai bun de făcut, dar era trecut de 12 noaptea. La ora aceea eu mă apuc să citesc, dar nu înainte de a-mi verifica pagina de Facebook și mailul. Și mi-a sărit în ochi acest status pliiin de „înțelepciune”, și m-am gândit să mă bag în seamă. Rău am făcut, am supărat fata care îl postase. Comentariile mele nu i-au plăcut. Stau și mă întreb dacă într-adevăr vreun scriitor sau filosof a scris așa ceva, dar nu cred. E prea idiot citatul.

La ce m-am gândit eu?! Iată interpretarea mea: o proastă care plângea chiar ca proasta, s-a găsit să o consoleze un prost zicându-i, „și îngerii plâng câteodată”. Neștiind cum s-o facă să înceteze, a băgat cuvântul „îngeri” la mijloc, ca un alint așa. Dar na, știa el ceva de la ora de religie, mai plâng și îngerii. Dar mă întreb, îngerii plâng pentru toate adolescentele confuze?! A văzut cineva vreun înger plângând?! A declarat cineva în istorie că un înger a plâns din mila unei fete neînțelese?!

        Dan Bittman a fost cel care a spus că „și băieții plâng câteodată”, apoi un manelist a preluat fraudulos ideea și a transformat-o în „și bogații plâng câteodată”, asta așa, ca să se accentueze ideea suferinței care nu alege după venit, ci după suflet.

Eu am înțeles foarte bine ideea, cele trei citate corecte sau răstălmăcite, vor să evidențeze ideea de normalitate a plânsului. Am înțeles, cu toții plângem, de la băieți, la bogați și femei. Dar… nu-i cam mult?! Oare declarând peste tot că plângi, plânsul ăsta nu-și pierde esența? Nu devine rutină?! Nu devine o obișnuință?! Nu-i așa că nu mai impresionează?!

„Și îngerii plâng câteodată” e ca și cum te faci singur înger, declari cât de inocent ești și cât de mult te face lumea să suferi. Tu plângi pentru ei, dar ei nu-ți văd adevărata valoare a sufletului. Helloooo, în ce lume trăim?! Egocentrismul este în floare, narcisismul la fel… dar nici chiar așa. Hulești divinitatea asemuindu-te cu îngerii, Dumnezeule!

Morala: Gândiți-vă o țâră înainte de a scrie așa ceva, pe Facebook, pe Twitter, oriunde. Mai simplu ar fi să scrii ceva izvorât din sufletul tău. Preluând o idee absurdă de la alții, vei atrage atenția, da, sigur o vei face. Dar vei demonstra cât de îngust ești la minte.

Acest articol a fost publicat în Filosofie de duzină și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s