Piatra cucerește omul…

„Piatra cucerește de fiecare dată omul…” Jocurile Foamei, de Suzanne Collins

PHG190968

Piatra cucerește de fiecare dată omul… încearcă să ții captiv un om între pereții de marmură, reci și goi, ai unei clădiri. Și vei observa, în timp, cum piatra absoarbe din om orice urmă de însuflețire. Întâi îi smulge căldura din corp, făcându-l atât de vulnerabil în fața singurătății reci ce îl înconjoară. Apoi frigul, tăișul vitreg al marmurei și întunericul, îi vor sustrage încet, dar sigur, fiecare fărâmă de gândire. În loc de conștiință, îi va injecta frica, nebunia și halucinația. Și omul astfel se va sălbătici, oricât va încerca să își ascută simțurile. Piatra va scurge din om, ființa, rămânând trupul, slab, înghețat și încarcerat într-o minte înfricoșată chiar și de propriile umbre. Piatra va deveni ca lespedea unui mormânt gol, dar plin de el, omul ce cândva fusese om, dar care acum va intra în putrefacție sub împunsătura violentă a singurătății, ce piatra i-o conferă deliberat. Și astfel piatra cucerește omul, făcându-l din om, neom…

Piatra cucerește de fiecare dată femeia… oferă-i femeii o piatră prețioasă, albă, multifațetată în mii de fețe și străluciri și o vei cuceri. Astfel ea va crede în iubirea celui ce i-o dăruiește și-l va urma până la capătul lumii, indiferent de consecințe. Oricât ar fi ea de mică, dar fiind totuși prețioasă, piatra va impresiona și va fi considerată mai mult decât o podoabă, ci un simbol al iubirii și al îndeplinirii. Nu în zadar se spune că „diamantele sunt cele mai bune prietene ale femeii”. Problema este că nu orice femeie primește în dar diamante, ea reușește să se mulțumească și cu puțin, cu un rubin, smarald, chihlimbar sau jad… dar tot pietre sunt. Și astfel patra cucerește femeia…

Omul de piatră cucerește omul sensibil și spiritual… Noi oamenii suntem niște ființe foarte stranii, alegerile noastre sunt bizare, ne atrag lucrurile și oamenii complicați. Cu cât cineva este mai distant și mai rece, cu atât tindem să ne apropiem mai mult. Nu ne plac oamenii care ne oferă iubirea lor pe tavă, alergăm după aceia care nici nu ne văd, care ne tratează ca și cum n-am exista. Să fie asta o provocare?! Nu știu! Dar cu cât e omul mai de piatră, mai inabordabil și mai complicat, cu atât este mai magnetic și mai electrizant. Bărbat sau femeie, alergăm după iubiri imposibile sau complicate. Cu cât suntem mai disprețuiți, cu atât adorăm mai mult. Cu cât suntem mai respinși, cu atât ne dorim cu mai multă ardoare iubirea omului de piatră. Ne place să suferim sau suntem luptători din fire?! Cert este un lucru, cu cât obținem mai greu iubire, cu cât încălzim mai greu un suflet de piatră, cu atât este mai trainică și mai prețioasă dragoste născută din trudă. Și astfel omul de piatră cucerește omul sensibil…

Piatra cucerește de fiecare dată omul, îl dovedește până la ultima suflare…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ganduri și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s