Te uit pe tine, dar durerea, nu…

www.feminis.ro

Lăsând la o parte fericirea de ieri, astăzi constat că n-a fost decât un strop de amăgire. Ieri mi-a fost dat să mă bucur, pentru ca astăzi să mă pârjolesc în focurile suferinței. Pe cât de protejată mă simțeam, pe-atât de neputincioasă sunt astăzi. Sunt o pradă ușoară în ghearele nimicitoare ale durerii. Mă zgârie pe toate părțile, unghiile ei îmi intră în coaste. Șuvoaie de sânge mi se preling din piele. Mă ustură rănile, necruțător de tare. Aș vrea să zbier, dar parcă cineva îmi ține mâna la gură și-mi îndeasă un căluș zdravăn, ca să nu pot țipa. Așa că prefer să tac și să gem din când în când. Așa-mi trebuie dacă am crezut în iluzii, așa-mi trebuie dacă ieri m-am lăsat îmbrățișată de o fericire hoață, care avea să mă distrugă mai repede și mai violent decât aș fi crezut.

Sărutările de ieri, au lăsat urme vineții pe buzele și obrajii mei. Sărutările acelea, aparent dulci, erau încărcate de-un venin otrăvitor atât de puternic, încâ astăzi, parcă nu-mi mai simt fața. Trupul nu m-ascultă, gura nu îmi strigă, doar ochii îmi lăcrimează în voie. Aș vrea să opresc avalanșa de lacrimi, să-i fac să-nceteze pe bieții mei ochii, dar parcă ar fi injectați cu apă de mare. Nu vor să se oprească, oricât i-aș șterge. Și cu fiecare lacrimă, greutatea sufletului rămâne la fel, ba chiar am senzația că se accentuează.

Răscolindu-mă durerea până-n adâncul inimii, după ce și-a făcut mendrele în mine, într-un final, după câteva ore bune de chin, a avut decența să se domolească. Lăsând în urmă un gust amar, ca de fiere, și-o senzație mută de liniște. Plecând durerea, a lăsat bine împământată în inima mea un degust față de el. Și sper ca și dezgustul să se transforme peste câteva zile, în ură. Nu pentru că îmi place să urăsc, ci pentru că numai așa m-aș convinge să îl uit, să nu îl caut și să nu îl iert, după toate câte mi-a făcut…

Te uit pe tine, dar durerea, nu…

Acest articol a fost publicat în Proză Scurtă și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s