Viața e frumoasă

       Printr-o mie de defecte, am și calități. Calități pe care nu le arat oricui, doar celor care merită, doar celor care mi-au câștigat respectul. Căci respectul îl ofer cu cea mai mare dărnicie. Sunt în căutare de oameni frumoși pe care să îi admir și să îi respect. Pornesc de la premisa că toți suntem buni și valoroși, toți avem calități și toți merităm respect. Dar uneori mai sunt dezamăgită, cu toate acestea nu-mi pierd încredere în oameni.

       Am nevoie să cred în omenire, așa cum am nevoie de iubire. Nu pot trăi de una singură, oamenii îmi completează viața, fără ei aș trăi pustiită, fără bucurie, fără speranță… ferită de nefericire, adevărat, dar izolată și de orice rază de lumină. Probabil că ale mele calități sunt puține la număr, așa că am nevoie să fiu tolerată, să fiu iertată și îndrumată. Căci vreau să devin mai bună cu fiecare minut pe care îl trăiesc. Îmi doresc asta atât pentru mine, cât și pentru cei care mă înconjoară. Mă dăruiesc cu totul celor care mă vor în viața lor, și-aș face totul ca să îi știu fericiți, căci fericirea lor mă fericește și pe mine.

       Mi se umple inima de bucurie când văd pe stradă oameni zâmbitori, senini și rumeni în obraji. Simt o tandrețe nemăsurată când întâlnesc din loc în loc copii de mână cu părinții lor. Și lacrimi de afecțiune îmi invadează fața când zăresc bătrâni la braț, privindu-se cu dragoste. Încă mai există căldură în această lume rece, încă mai există dragoste neîngrădită și dezinteresată, încă mai există devotament, respect, sinceritate, altruism și frumos. Trebuie doar să vrei să le vezi. Eu le văd, și mă simt împăcată. Am conștiința curată, deși mai greșesc fără să vreau, deși mai supăr și mai necăjesc… dar caut să-mi răscumpăr greșelile și să nu le mai repet, să-nvăț din ele.

        Viața e frumoasă!