Violența

            În ultimele trei zile s-a tot discutat despre cazul Alexandrei Stan, bătută de managerul ei care îi era și iubit. Deși nu am ascultat și versiunea lui Marcel Prodan, pot afirma fără teama repercursiunilor, că cel ce lovește o femeie este un nimic. Indiferent de motivele pentru care a învinețit-o într-un asemenea hal, el nu trebuia să o bată. Nu are justificare. Și când mă gândesc că atâtea femei și fete sunt bătute poate și zilnic, mă apucă groaza. Ne trebuie legi mai aspre pentru agresori și posibilități reale de ajutorare pentru femeile agresate care vor să se despartă de bărbații care le lovesc.
          Trecând peste incidentul cu Alexandra vreau să vă spun câte ceva despre violența aceasta atât de des întâlnită până și în rândul tinerilor și adolescenților. Violența în general este de trei tipuri, violența fizică, adică bătăile și loviturile de orice fel; violența psihică adică acele umilințe și jigniri, privarea de libertate și chiar restricțiile de orice fel; iar violența emoțională se manifestă prin așa-zisul șantaj sentimental și inducerea sentimentului de inutilitate și lipsa valorii, practic anularea ființei. Violența reprezintă tot ceea ce te lezează și îți poate afecta viața pe viitor. Unii cred că violența este doar fizică, ei bine, uite că nu este așa. Violența înseamnă tot ceea ce se manifestă silit, brutal, puternic, furtunos și cu multă furie. Violența se manifestă prin certuri, bătăi, constrângeri și așa mai departe. În principiu tot ceea ce este obligat este frate cu violența.
        Violența este des întâlnită în rândul tinerilor, vedem peste tot fete bătute, abuzate, răpite, sechestrate, sau altele care au iubiți care le impun numeroase restricții. Vedem băieți bătuți de alții mai mari și mai puternici, peste tot au loc certuri, jigniri și umilințe… practic trăim într-o lume plină de violență în care suntem obligați la tot pasul să facem lucruri pe care nu ni le dorim. Unii tineri se supun din dragoste, alteori de frică. Cu toate acestea suntem oameni, merităm respect, suntem egali și n-ar trebui să acceptăm nicio violență din partea nimănui.

violenta

        Acum că am lămurit pe scurt ceea ce înseamnă violența haideți să vă spun și câteva reguli, să le spunem așa, pe care nimeni nu are dreptul să le încalce în vederea violentării altcuiva:

        * Nimeni nu are dreptul să încalce linia egalității. Toți suntem egali în fața lui Dumnezeu dar și în fața legi. Niciun om, indiferent de funcția sa, nu are dreptul să lezeze verbal, emoțional sau fizic pe altcineva. Bărbații nu sunt mai presus de femei și nici femeile nu sunt mai presus de bărbați. Niciun om indiferent de vârstă nu are voie să abuzeze verbal, emoțional sau fizic de altcineva.
        * Nimeni nu are dreptul să bată, să brutalizeze și să vătămeze pe cineva. Ia cel care o face nu se poate numi om, nici măcar animal nu poate fi.
        * Nimeni nu are dreptul să jignească sau să umilească pe altcineva. Iar cel care o face nu doar că nu are sentimente, dar nu are nici conștiință.
        * Nimeni nu are dreptul să îngrădească libertatea altcuiva. Iar cel care o face are la bază numeroase temeri și frustrări. Este nesigur și cu stimă de sine foarte scăzută, dacă nu chiar zero.
        * Nimeni nu are dreptul să impună restricții altcuiva. Suntem liberi, așa am fost născuți. Iar cel care impune totuși restricții este un individ care a creat o dependență față de victimă și se teme că va rămâne fără subiectul în jurul căruia se exercită aceste constrângeri.

violenta

Probabil vă întrebați de ce aceste violențe, din ce motiv, ei bine pentru că:

         * cel ce violentează nu iubește, nu respectă dar a creat o dependență în ceea ce privește victima. Un soi de atașament bolnav. Cu toate acestea, când iubești un om, nu îl brutalizezi de niciun fel.
         * sunt interese la mijloc, agresorul fie are beneficii financiare, fie sexuale fie casnice de pe urma victimei. Într-un cuvânt are nevoie de acea persoană pentru propriul său confort.
         * îngrozește victima pentru a-i ști de frică. Pentru a-i anula orice tentativă de scăpare și de separare. Nevoile lui sunt mai presus de orice.
         * puterea deplină asupra cuiva îl face să se simtă invincibil, îl face să creadă că este stăpân peste orice și poate realiza orice. Astfel își alimentează el egoul. Așa știe el să își mascheze propriile frustrări și sechele.
         * nu are conștiință și nici sentimente. Neavând conștiință și sentimente, nu există limite și nici milă. Un astfel de tip este în stare să și omoare.
         Peste tot sunt așa oameni și peste tot există victime tratate abuziv, dacă ați îndurat asemenea tratamente trebuie să înțelegeți că niciodată nu se va schimba, niciodată nu vor înceta faptele violente și niciodată nu se va opri, va fi din rău în mai rău. Chiar dacă există perioade de liniște, violența va reveni de fiecare dată și poate chiar mai puternic decât în dățile precedente. Trebuie să înțelegeți că agresorul după ce vă aplică o bătaie sau o umilință, întotdeauna va încerca să vă inducă sentimentul de vinovăție, să credeți că voi sunteți de vină, că l-ați provocat, că ați ieșit din cuvântul lui, că nu ar fi vrut să vă brutalizeze dar că vă iubește prea mult și și-a ieșit din minți. Violența nu înseamnă niciodată dragoste!!! Sfatul meu este să vă rupeți din acel mediu cu toate riscurile, să vă despărțiți de acel om chiar dacă nu aveți unde să vă duceți, să o luați de la capăt. Nimic nu poate fi mai dureros decât bătăile și frica veșnică.
             O viață avem și trebuie să o trăim în liniște și armonie pe cât posibil.

Acest articol a fost publicat în Despre adolescenți și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Violența

  1. magda zice:

    Eu nu inteleg violenta, indiferent de ce model e ea, indiferent din ce pricini apare. NU INTELEG. Nu le inteleg nici pe fetele astea care stau sa manance bataie! Si ptr ca ai adus vb de A. Stan, parerea mea este ca nu e prima bataie pe care a primit-o.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s